JPMorgan ar putea plăti 2 miliarde de dolari pentru a scăpa de justiție în cazul fraudei Madoff

Economica.net
06 01. 2014
jpmorgan_77224900_79240100_29580000

Conform acestor surse, banca și autoritățile federale americane s-ar afla în ultima etapă a negocierilor, existând posibilitatea ca un acord să fie anunțat chiar săptămâna aceasta. Prin această înțelegere, banca ar urma să-și recunoască vinovăția și să plătească respectiva amendă în schimbul renunțării la orice acțiune împotriva ei în justiție, o parte din contravenție urmând să fie destinată despăgubirii victimelor fraudei.

Prin investigația de care s-a aflat în urma dezvăluirilor publicației Times se încearcă să se elucideze dacă angajați ai băncii au încălcat o lege federală ce prevede că instituțiile financiare trebuie să sesizeze autoritățile cu privire la activitățile suspecte.

Bernard Madoff a pus la punct o schemă Ponzi, plătind investitorii din banii depuși de noii clienți. Frauda a ieșit la iveală în decembrie 2008, după ce criza financiară a determinat mai multe persoane să-și retragă banii. El a fost condamnat la 150 de ani de închisoare și i s-au confiscat active în valoare de 9 miliarde de dolari.