„Furtuna perfectă” pe piaţa energiei din Europa – JPMorgan

05 10. 2021
jp_morgan_77224900_79240100

Într-un interviu acordat la Londra, Vis Raghavan a declarat că se aşteaptă „la o perioadă de volatilitate, de creşteri şi corecţii”. Dar cum majoritatea investitorilor caută oportunităţi pentru a utiliza nivelul de numerar fără precedent, „nu suntem în pragul prăbuşirii pieţei”, scrie Agerpres.

De asemenea, oficialul JPMorgan a apreciat că activitatea pe pieţele de capital rămâne ridicată, în special în tranzacţionarea acţiunilor şi instrumentelor derivate, iar tendinţa va continua. „Activitatea de fuziuni şi achiziţii (M&A) este la un nivel record şi nu dă semne de atenuare, în timp ce creditarea revine la nivelul de dinaintea pandemiei”, a explicat Raghavan.

Deşi pieţele sunt afectate de dificultăţile cu care se confruntă grupul China Evergrande, Raghavan nu se aşteaptă la perturbări din această cauză. „Nu văd un val de retrageri din cauza celor mai recente informaţii. JPMorgan îşi menţine angajamentul pe termen lung faţă de China”, a dat asigurări Raghavan.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.