Jucan (CNA): Unii membri ai CNA se întâlnesc în „şedinţe informale”, fapt incorect şi nelegal
Potrivit articolului 15 din Legea audiovizualului, şedinţele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) „sunt publice, cu excepţia cazului în care se propune preşedintele şi se alege vicepreşedintele”.
Însă, conform lui Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, unii dintre membri Consiliului au început să se întâlnească în mod curent în „şedinţe informale”, care se desfăşoară înaintea şedinţelor formale şi în care se discută întreaga ordine de zi prevăzută pentru şedinţele formale.
Potrivit lui Jucan, proiectul noului Regulament de Organizare şi Funcţionare al CNA, care nu a fost încă votat de membrii Consiliului, prevede desfăşurarea acestor „şedinţe informale” înaintea şedinţelor formale publice, care în mod tradiţional se desfăşoară în fiecare marţi şi joi.
Valentin Jucan a făcut aceste afirmaţii joi seară, pentru presa prezentă la CNA, după ce în aceeaşi zi a anunţat public că se gândeşte foarte serios să îşi dea demisia, pentru că este nemulţumit de faptul că unii dintre membrii CNA votează ceva, după care îşi retrag votul.
„Nu există ca într-o astfel de poziţie să îţi asumi glume proaste sau glume de orice fel. Nu cred că este cazul mai ales în domeniul ăsta al audiovizualului, în care ştirea merge aţă şi se propagă peste tot”, a spus Valentin Jucan.
În acest context el a vorbit despre „şedinţele informale” care se desfăşoară în CNA şi la care el nu doreşte să participe. El a dat ca exemplu şedinţa informală organizată miercuri, la care nu a participat, deşi se afla în instituţie.
„Şi ieri (miercuri, n.r.) au avut şedinţă informală şi nu am mers. Astăzi (joi, n.r.) am fost întrebat de ce nu vin la şedinţele informale. Şi am spus: Pentru că nu este corect faţă de radiodifuzor, pentru că în momentul în care noi avem o discuţie înaintea momentului în care şi ei vin cu punctul lor de vedere este ca şi cum ne-am format un punct de vedere şi poate că am luat şi o decizie. Nu este corect. Nu este corect nici din punct de vedere statutar să ne întâlnim aici şi să spunem că nu este o şedinţă publică. Este o şedinţă publică atât timp cât se desfăşoară aici (în sala de şedinţe a CNA, n.r.), există cvorum şi personal tehnic”, a spus Valentin Jucan.
Întrebat dacă este legal ca unii membri ai CNA să se întâlnească în aceste „şedinţe informale”, având în vedere articolul 15 din Legea audiovizualului, Valentin Jucan a spus: „Tocmai, nu este legal şi de aceea nu particip. Nu am cum să spun că mă duc la o şedinţă care, de fapt, ea nu există, dar există, dar se discută şi aşa mai departe”.
Tot răspunzând unei întrebări, Jucan a spus că în „şedinţele informale” se discută „despre întreaga ordine de zi care urmează” să fie discutată în şedinţe formale, la care accesul este public şi la care în mod curent participă şi reprezentanţi ai radiodifuzorilor centrali.
„Dacă ar fi nişte discuţii punctuale, legate de un subiect două care excită spiritele, aş înţelege, să existe un consens. Dar să iei ordinea de zi şi a doua zi să vii în faţa radiodifuzorilor şi, vorba noastră, a ardelenilor, să spui „No, ziceţi” nu mi se pare corect. Cu atât mai mult aici. E ca şi când cei din Camera Deputaţilor se întâlnesc în plen, cu toţii, fiecare la locul lui şi zic „Domn’e nu discutăm, noi de fapt avem o poveste pe mâine, mâine e şedinţa oficială. Vă rugăm să ne lăsaţi”. Să fim serioşi! Nu doresc să asigur prin simpla prezenţă cvorum pentru a se întâmpla astfel de lucruri. Asumă-ţi. Ai spus un lucru, asumă-ţi”, a spus Valentin Jucan.
Jucan a mai spus că desfăşurarea acestor „şedinţe informale” poate fi văzută şi ca o dovadă a „politizării instituţiei”.
„Dacă e să fie o dovadă a politizării instituţiei, s-ar putea ca ăsta să fie un motiv. Pentru că vă întrebaţi de ce se discută ordinea de zi cu o zi înainte şi cu uşile închise, poate fi, de exemplu, un răspuns, de genul ‘Păi, pentru că, din punct de vedere politic, trebuie să se înţeleagă’ (…) Adică tu, ca membru CNA, nu ai maturitatea de a-ţi expune punctul de vedere conform legii în timpul şedinţei? Mai ai la dispoziţie şi Departamentul Juridic (al CNA, n.r.), care în orice moment îţi poate furniza informaţia de care ai nevoie. Pentru asta eşti aici (…) Trebuie să existe un dialog. Iar demisia (anunţată de el, n.r.) clar face referire şi îmi menţin ceea ce spun, că, dacă în continuare există această stare de lucru în acest Consiliu, în sensul că se discută una la şedinţe, facem alta… Dar cel mai grav, votezi un lucru, iar după aceea ceri pauză 15 minute şi îţi aduci aminte că de fapt nu ai înţeles…. Eu, când am venit în Consiliu, am cam tăcut la început, nu m-am tot înfipt în microfon să fac câte o propunere şi să votez şi să spun după aia ‘Vreau şi eu să-mi retrag’. Dacă e aşa, eu îmi retrag acum votul pe care l-am dat atât preşedintelui (Laura Georgescu, n.r.), cât şi votul pe care mi l-am dat mie când am candidat la (funcţia de, n.r.) vicepreşedinte. Pot să spun şi asta, că mă răzgândesc, pentru că am votat-o pe Laura Georgescu. Vin şi eu şi spun „Îmi retrag votul, ştiţi, am înţeles greşit””, a afirmat Valentin Jucan.
El a precizat, însă, că a votat-o pe Laura Georgescu pentru că a venit cu „un proiect” în care el crede în continuare. „Eu chiar cred că se pot face lucrurile alea, de aceea am şi votat-o”, a mai spus Jucan.
La solicitarea jurnaliştilor să comenteze afirmaţiile lui Valentin Jucan, Laura Georgescu, desemnată preşedinte al CNA, dar încă nevalidată de Parlament, a declarat: „Nu comentez declaraţiile domnului Valentin-Alexandru Jucan, secretar de stat. Dialoghez doar personal cu dânsul”.