Județul Bihor a atras 50 de milioane de euro din fondurile transfrontaliere
”Judeţul Bihor a avut un rol deosebit de însemnat în atingerea unor rezultate foarte bune: peste 50.670.000 de euro, adică aproximativ 23% din totalul fondurilor contractate, revin unor organizaţii din Bihor, care, împreună cu partenerii ungari din Hajdu-Bihar, au realizat sau sunt încă în derulare 187 de proiecte comune, în 87 de proiecte liderii de proiect fiind din judeţul Bihor”, a precizat Kalapati Magdolna, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acesteia, prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013 s-au contractat 455 de proiecte, din anul 2007, având un buget de peste 211 milioane de euro, alocat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Programul a reuşit să se concentreze pe o serie de nevoi locale, acoperind nouă domenii diferite, precum transportul, comunicarea, protecţia mediului, afaceri, turism, cercetare-dezvoltare, educaţie şi piaţa muncii, protecţia sănătăţii şi prevenirea riscurilor şi cooperarea dintre comunităţi.
Din totalul de proiecte contractate, 82 se află în faza de implementare şi raportare, foarte multe s-au încheiat, iar cele încă în derulare se vor termina până la mijlocul anului 2015. Programul a înregistrat până acum progrese semnificative în ceea ce priveşte rata de absorbţie, de peste 63%, potrivit sursei citate.
„Într-adevăr, este o contribuţie însemnată şi nişte rezultate foarte frumoase. Cred că ziua de azi ne dă ocazia de a sărbători aceste rezultate frumoase şi pentru a consolida în continuare cooperarea transfrontalieră”, a subliniat Kalapati Magdolna.
Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a trecut în revistă mai multe proiecte finalizate prin fonduri transfrontaliere, amintind şi o altă serie de obiective în curs de realizare, precum pista de biciclete Oradea-Beretyoujfalu (35 km), reabilitarea Sinagogii Sion, ampla modernizare a Pieţei agroalimentare ”Rogerius”, Drumul expres, modernizarea blocurilor operatorii din Spitalul Judeţean sau amenajarea grădinii-parc Dealul Ciuperca.
Oradea sărbătoreşte, pe 21 septembrie, Ziua Cooperării Europene, sub genericul ”La graniţe ne dezvoltăm împreună”, unul dintre obiectele campaniei fiind de a face cunoscute programele de cooperare teritoriale şi beneficiile acestora.
În contextul campaniilor anuale ”Ziua Cooperării Europene” şi ”Săptămâna europeană a mobilităţii”, duminică şi luni mai au loc evenimente culturale şi sportive organizate împreună cu Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea (BRECO), în parteneriat cu Filarmonica de Stat Oradea, Municipiul Oradea şi Asociaţia ProBikers.