Judecătoarele ÎCCJ Gabriela Bârsan şi Iuliana Puşoiu, trimise în judecată pentru corupţie
Potrivit unui comunicat al DNA remis joi, Gabriela Bârsan, preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul ÎCCJ, este acuzată de: două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice; luare de mită; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii şi trafic de influenţă. Iuliana Puşoiu, judecător la aceeaşi secţie, este acuzată de două infracţiuni de luare de mită şi uz de fals.
În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei alţi doi judecători de la ÎCCJ, Anton Pandrea (preşedinte al secţiei penale şi fost membru al CSM), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi Corina Corbu (judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal), acuzată de complicitate la favorizarea făptuitorului.
De asemenea, au fost trimişi în judecată avocaţii Radu şi Claudia Silinescu Gherbovan, omul de afaceri Gabriel Chiriac şi Florian Ionescu, şoferul Gabrielei Bârsan, angajat la ÎCCJ.
DNA susţine că cercetările penale efectuate în prezenţa cauză faţă de cei 8 inculpaţi vizează perioada ianuarie 2010 – mai 2011 şi, din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat un tablou infracţional complex, la care au participat pe de o parte persoane învestite cu demnităţii publice (judecători) şi pe de altă parte patroni de firme cu interese judiciare ori avocaţi ai acestora.
Judecătorii s-au folosit de prerogativele lor în scopul rezolvării unor probleme personale, precum petreceri gratuite pentru aniversările proprii la restaurante exclusiviste din Paris, Bucureşti, vacanţe şi călătorii cu avionul gratuite, anulare de bilete de avion şi obţinerea altor bilete conform dorinţelor, cazare în apartament dintr-un cartier exclusivist al Parisului, obiecte vestimentare de lux.
Persoanele din a doua categorie au oferit avantajele materiale magistraţilor şi au obţinut tergiversarea dosarelor aflate pe rolul instanţei supreme, strămutarea ori promisiunea traficului de influenţă în perspectiva unor soluţii favorabile.
Astfel, Gabriela Bârsan a deţinut calitatea de preşedinte al secţiei de contencios administrativ a ÎCCJ, funcţie de conducere şi statut profesional ce i-a conferit un ascendent moral şi de statut profesional raportat la personalul auxiliar al secţiei şi faţă de persoanele ce s-au aflat în serviciu său.
Iuliana Puşoiu a deţinut funcţia de judecător al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ şi a judecat dosarele în care avocatul Radu Silinescu Gherbovan a reprezentat firme interesate în obţinerea unor soluţii de strămutare ori admitere a recursului.
Anton Pandrea a deţinut calitatea de preşedinte al secţiei penale a ÎCCJ şi a emis autorizaţii de interceptare, în cauza ce le viza pe judecătoarele Bârsan, Puşoiu şi avocata Claudia Silinescu Gherbovan.
Radu şi Claudia Silinescu Gherbovan au avut calitatea de avocaţi ai celor patru firme în interesul cărora au realizat cumpărarea de influenţă şi darea de mită.
Gabriel Chiriac a deţinut calitatea de acţionar majoritar la două firme în favoarea cărora a realizat cumpărarea de influenţă şi pentru care a derulat tot demersul de recompensare a judecătoarelor.
În esenţă, cei patru judecători şi avocaţii Radu şi Claudia Silinescu Gherbovan au asigurat asistenţă juridică pentru cinci firme, din care două aparţineau omului de afaceri Gabriel Chiriac, beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluţionarea strămutărilor, traficului de influenţă, favorizării făptuitorului.
Pe un alt palier, probele procurorilor relevă relaţia dintre Gabriela Bârsan şi şoferul Florian Ionescu, acesta din urmă fiind un om în casă aflat la dispoziţia personală a judecătoarei.
‘Practicile infracţionale s-au bazat pe o reţea de cereri de strămutare, concomitent cu suspendarea judecării cauzelor de fond până la soluţionarea strămutării, în scopul tergiversării flagrante în favoarea firmelor beneficiare. Această activitate infracţională a fost facilitată de către preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, inculpata Bârsan Gabriela Victoria, chiar şi în situaţii în care nici măcar nu s-a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea strămutării. O a doua modalitate a constituit-o soluţionarea unor dosare de către judecătoarea Puşoi Iuliana în mod favorabil firmelor reprezentate, asistate chiar de către avocatul Gherbovan Silinescu Radu’, mai susţin procurorii.
Anchetatorii mai notează că judecătoarele Bârsan şi Puşoiu au primit, în schimbul acestor servicii judiciare, excursii, bilete de avion, cadouri provenind de la omul de afaceri Gabriel Chiriac şi cei doi soţi avocaţi Gherbovan.
În cazul judecătoarei Bârsan, foloasele au fost date direct ori prin intermediul şoferului Florian Ionescu, care a dat declaraţii mincinoase în favoarea ‘şefei sale’.
Procurorii mai arată că descoperirea relaţiei infracţionale dintre judecătoare, avocaţi şi omul de afaceri Gabriel Chiriac a fost îngreunată, favorizată şi chiar zădărnicită de Anton Pandrea.
Astfel, judecătorul Anton Pandrea a autorizat, la data de 5.04.2011, interceptarea şi înregistrarea audio-video pe o durată de 30 zile a convorbirilor telefonice ambientale dintre judecătoarele Puşoiu, Bârsan şi Claudia Gherbovan, precum şi înregistrarea de imagini.
El i-a relatat despre aceste înregistrări judecătoarei Corina Corbu, iar aceasta, în calitate de ‘prietenă’, a atenţionat-o pe avocata Claudia Gherbovan, informaţia ajungând apoi la judecătoarele Gârbovan şi Puşoiu.
De altfel, după ce ‘au aflat despre cercetările efectuate în cauză’, preocuparea majoră a judecătoarelor Puşoiu şi Bârsan a fost de a-şi constitui probe, alibi, justificări, revendicând cu un plus de tenacitate corectitudinea relaţiei dintre ei, pentru a ascunde cooperarea lor delictuală, mai precizează DNA.
În cauză s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri aparţinând inculpaţilor Bârsan, Puşoiu, Radu şi Claudia Gherbovan.
Procurorii au beneficiat în cauză de sprijin de specialitate din partea SRI.
Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.