Judecători: Instanţele sunt asaltate cu cereri ale pensionarilor. Cerem Guvernului să ia măsuri

Economica.net
23 04. 2012
pensionari_50680500

„Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) constată cu îngrijorare că în urma publicării în Monitorul Oficial a Deciziilor cu nr. 223 şi 224 din data de 13.03.2012 ale Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti au fost asaltate cu cereri din partea pensionarilor prin care se solicită să le fie restituite sumele încasate cu titlu de CASS. În condiţiile în care la acest moment instanţele de judecată au de soluţionat un număr foarte mare de dosare, ceea ce afectează celeritatea desfăşurării proceselor, un nou val de litigii ar duce la blocarea activităţii la nivelul secţiilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă”, se arată, astfel, într-un comunicat de duminică al UNJR.

Prin măsurile „de ordin legislativ şi administrativ” solicitate Guvernului s-ar evita cheltuielile imense care vor fi generate de aceste litigii, precum şi blocarea activităţii instanţelor de judecată, consideră UNJR.

„UNJR reaminteşte Guvernului României, şi în special ministrului justiţiei, domnul Cătălin Marian Predoiu, că este responsabil pentru asigurarea funcţionalităţii justiţiei ca serviciu public, astfel că este momentul să se implice activ în vederea identificării măsurilor necesare pentru gestionarea acestei situaţii, responsabilitatea Domniei Sale fiind deopotrivă faţă de cetăţenii pensionari cărora trebuie să le asigure respectarea drepturilor lor legale, cât şi faţă de sistemul judiciar, căruia trebuie să îi asigure condiţiile materiale şi logistice pentru a putea funcţiona în mod eficient”, se mai arată în comunicat.

UNJR solicită, de asemenea, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să îşi îndeplinească rolul de garant al independenţei justiţiei şi să acţioneze ferm în vederea evitării supraîncărcării până la blocaj a instanţelor de judecată.

„Reamintim CSM că împarte cu Ministerul Justiţiei responsabilitatea pentru asigurarea funcţionalităţii sistemului judiciar, astfel încât este momentul să acţioneze concret în acest sens. În acest moment este nevoie nu de declaraţii incurajatoare sau de exerciţii de imagine, ci de măsuri urgente şi ferme pentru gestionarea acestei situaţii care poate deveni extrem de păgubitoare atât pentru cetăţeni cât şi pentru sistemul judiciar”, subliniază UNJR.

Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5 la sută contribuţii de sănătate.

În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5 la sută, iar instituţiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă.

În 13 martie, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, noua modalitate de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri.

Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a declarat, vineri, că pensiile sub 740 de lei nu sunt afectat de reţinerea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, iar pentru cererile de restituire retroactivă a sumele plătite pentru CAS nu există temei legal, prevederile aplicându-se doar pentru viitor.

În cazul pensionarilor care se înghesuie de mai multe zile la instanţe pentru a depune cereri de anulare a OUG 107/2010 în baza căreia li se reţine din pensie 5,5 la sută pentru contribuţiile de sănătate, dar şi de restituire a sumelor reţinute până acum, ministrul Muncii a spus că nimeni nu le îngrădeşte dreptul la justiţie, dar că aceştia trebuie să ştie că nu le ia nimeni acest drept şi nu trebuie să îşi rişte sănătatea.