Judecătorii de la Curtea de Apel nu se înţeleg în privinţa legalităţii comisioanelor percepute de BCR

Curtea de Apel Bucureşti a amânat săptămâna trecută pronunţarea în apelul în rejudecare dintr-un litigiu între Banca Comercială Română şi un grup de aproximativ 350 de clienţi cu 190 de contracte de credit.

Motivul este acela că cei doi magistraţi care compun completul nu au ajuns la o concluzie comună în privinţa legalităţii a două comisioane percepute de bancă prin intermediul dosarelor de credit încheiate înainte de 2010: comisionul de acordare şi comisionul de urmărire riscuri.

Spre exemplu, comisionul de acordare perceput (o singură dată) de bancă pentru un credit de 45.000 de euro este de 1.200 de euro, sau 2,6% din valoarea creditului.

Comisionul de urmărire riscuri este perceput pentru creditele de consum, de valoare mai mică, şi are un cunatum de 0,17 – 0,35% din soldul iniţial, plătibil lunar. La un credit de 10.000 de euro, şi un comision de 0,2%, efortul lunar pentru client este de 20 de euro, la care se adaugă, de regulă, şi comisionul de administrare. După intrarea în vigoare a OUG 50/2010, banca a contopit cele două comisioane sub numele de comision de administrare, prin emiterea de acte adiţionale pe care apoi le-a denunţat unilateral. Aceste comisioane au fost declarate, iniţial, abuzive de către Tribunalul Bucureşti, în martie 2012, însă decizia a fost întoarsă de Curtea de Apel Bucureşti, care a acceptat în tot apelul BCR. În recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis spre rejudecare litigiul, aşa cum s-a întâmplat şi în celălalt proces de grup.

Un complet de divergenţă format din trei judecători, incusiv cei doi menţionaţi, ar urma să se pronunţe azi, 25 noiembrie, pentru a se stabili ce răspuns va da instanţa justiţiabililor.

Ce cred judecătorii – comisioane abuzive, comisioane neabuzive

„Divergenţa în soluţionarea apelurilor este cu privire la comisionul de acordare si la comisionul de urmărire riscuri şi este în sensul că judecător Mariana Popescu apreciază că se impune constatarea acestor comisioane ca având caracter abuziv iar opinia judecător Paul Pricope este în sensul că aceste comisioane nu au caracter abuziv”, potrivit încheierei de şedinţă din 17 decembrie.

Judecătorul Mariana Popescu crede că comisionul de acordare este abuziv pentru că mai există un comision de analiză a dosarului, iar cel de urmărire riscuri pentru că nu este definit în contract, ci doar numit. Aceasta s-a interesat la ultimul termen de judecată care este diferenţa dintre comisionul de analiză şi cel de acordare

„Opinia judecătorului Mariana Popescu este în sensul constatării celor două comisioane ca fiind abuzive ca urmare a faptului că există un dezechilibru semnificativ între drepturi şi obligaţii. Astfel, în ceea ce priveşte comisionul de acordare sunt stabilite două tipuri de comisioane, respectiv un comision fix pentru analiza documentaţiei de credit şi un comision de acordare a creditului calculat ca un procent din valoarea creditului acordat. Noţiunea „comision de urmărire riscuri” nu este definită în contract şi instanţa nu poate aprecia cu privire la legalitatea perceperii acestui comision”, se arată în minuta şedinţei.

De cealaltă parte, judecătorul Paul Pricopie este de părere că banca încasează/a încasat legal sumele aferente acelor comisioane. Pricopie consideră că clauzele privind cele două comisioane sunt clare şi inteligibile, iar în cazul comisionului de urmărire a riscurilor, însăşi denumirea sa face nenecesară prezenţa unei definiţii contractuale, banca având anumite riscuri cu debitorul, care trebuie acoperite. Cele două costuri nu reprezintă o dobândă mascată, apreciază magistratul.

„Opinia judecătorului Pricope Paul se bazează pe faptul că nu s-ar putea constata un dezechilibru semnificativ între drepturi şi obligaţii care să rezulte din aceste clauze; de asemenea clauzele au un limbaj uşor inteligibil, fiind clare consecinţele obligaţionale şi contraprestaţia la care se raportează; cât priveşte comisionul de acordare, caracterul său inteligibil apare întărit de momentul şi modalitatea perceperii sale; cât priveşte comisionul pentru riscuri, existenţa unui risc general de neefectuare a contraprestaţiei consumatorului, derivat din multiple riscuri specifice (de insolvabilitate, de diminuare a valorii garanţiilor) este destul de clar, nefiind necesară o definire (eventual o enumerare exemplificativă) a posibilelor riscuri; de altfel caracterul inteligibil trebuie să se raporteze la inteligibilitatea juridică, iar nu pur economică a clauzelor, contractul neavând rolul de a explica terminologia; faptul că acesta se percepe separat de dobândă nu-i conferă un caracter abuziv, din moment ce dobânda poate sau nu să ia în calcul şi acest aspect, iar, alegând să-l perceapă separat, dar într-un cuantum clar indicat, perfect inteligibil, rezultă că Banca nu a înţeles să includă acest aspect în „preţul lipsei de folosinţă al banilor” – respectiv dobânda”, se arată în încheierea şedinţei.

Clauza de dobândă, adevărata miză

Deşi cele două comisioane puse în discuţie reprezină sume importante în rata lunară, cea mai mare miză o reprezină modul de calcul al dobânzii contractuale.

Banca a folosit o dobândă internă – dobânda de referinţă variabilă, DRV – pentru calculul dobânzii curente, la care se adăuga, de regulă, o marjă de 1,5 – 2 puncte procentuale. După un an în care dobânda era fixă, aceasta devenea variabilă în funcţie de DRV şi aproape că se dubla. Această clauză a permis băncii să ducă dobânzile curente la 10-11% pe an pentru creditele în euro, în condiţiile în care cei cu credite legate de Euribor se bucurau de o scădere substanţială a ratelor lunare. Clienţii solicită instanţei să constate că este abuzivă această clauză, şi să înlocuiască DRV cu Euribor, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte instanţe din ţară, inclusiv din Bucureşti. Astfel, dobânda curentă a creditelor ar scădea la sub 2% şi clienţii ar primi sume importante de la bancă înapoi.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se mai află un litigiu de grup trimis spre rejudecare de ÎCCJ, iar din completul de judecată face parte şi judecătorul Mariana Popescu, care este de acord cu petenţii în ceea ce priveşte comisioanele. Ambele grupuri de clienţi sunt reprezentate de casa de avocatură Piperea şi asociaţii, în timp ce BCR este reprezentată de casa NNDKP.

BCR mai are trei procese şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) care vizează clauzele de dobândă şi pe cele de comisioane. Litigiile, înregistrate la Tribunalul Bucureşti, sunt blocate în acest moment din raţiuni de competenţă judecătorească, iar o decizie în aceastea ar avea efecte asupra întregului portofoliu de clienţi ai BCR care au încheiat contracte înainte de 2010.