Judecătorii lasă fără dobândă un contract de credit ipotecar

Pe vremea când dădea credite multe populaţiei, BCR punea în contracte o clauză prin care îşi aronda dreptul de a schimba rata dobânzii după cum doreşte. Practica celei mai mari bănci din ţară s-ar putea să se întoarcă împotriva sa, de când românii au descoperit legea şi judecătoriile.

Mai multe instanţe din România au constatat că felul în care BCR a definit dobânda contractuală nu este în regulă. În hârtiile prin care clienţii s-au angajat să plătească rate penru 20-30 de ani, singura certitudine privind preţul contractului e aceea că „dobânda de referinţă variabilă (DRV) se afişează la sediile BCR” şi se adaugă la o marjă de 1-2%. Cele mai multe instanţe (dintre cele care au dat dreptate clienţilor) au ales să identifice DRV cu Euribor, însă există şi exemple în care instanţa a lăsat, practic, contractul fără dobândă.

Un fost judecător se judecă cu banca

Viorica M. din Sighetu Marmaţiei a dat BCR în judecată în 2009, cu mai bine de un an înainte să apară OUG 50/2010, care a pus pe jar relaţia dintre clienţi şi bănci. V.M. este fost judecător la Judecătoria Sighetu Marmaţiei (până în 2008) şi fost procuror la parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă, pensionată anticipat în august 2013.

Potrivit declaraţiei de avere, V.M. a luat un credit ipotecar de 120.000 de euro în 2007. Contractele BCR de la acea vreme spuneau că dobânda este fixă în primul an, iar apoi variază după DRV. De regulă, din cel de-al doilea an dobânda aproape că se dubla, la peste 9%.

În martie 2010 Tribunalul Maramureş dispune eliminarea dobânzii din contract. Curtea de apel Cluj decide că pe lângă eliminarea dobânzii, din contract mai trebuie să dispară şi comisionul de administrare.

Decizia Curţii de Apel este atacată cu recurs de către BCR la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în martie 2011, a casat decizia şi sentinţa instanţelor anterioare şi a trimis cauza spre rejudecare.

Procesul este mutat, după o cerere de strămutare adresată de bancă, de la Sighet la Judecătoria Botoşani, departe de instanţa unde fostul judecător a activat.

Acest lucru a părut de rău augur pentru V.M., încă procuror în aprilie 2013, când Judecătoria Botoşani respinge acţiunea.

La sfârşitul lunii martie din acest an, Tribunalul Botoşani întoarce decizia instanţei de fond şi

admite apelul magistratului pensionat şi spune clar că contractul de împrumut va continua fără dobândă – pentru prima oară când instanţa arată explicit care sunt urmările declarării ca abuzive a clauzei de dobândă.

“Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei Marina Viorica, constată caracterul de clauză abuzivă a clauzei din contractul bancar nr. 1565 din 04.12.2007, înscrisă la art. 5 cu privire la dobânda variabilă şi dispune executarea în continuare a contractului fără această dobândă”, se arată în soluţia de pe portalul instanţelor.

Sentinţa putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile, însă pe portal nu este încă înregistrat recursul băncii.

Aceasta nu este prima decizie în care magistraţii elimină clauza DRV dintr-un contract de credit al BCR.

G.V. din Oradea s-a judecat în două procese cu banca pe clauza de dobândă. Acesta a obţinut o obţinut o decizie definitivă şi irevocabilă la Tribunalului Bihor, în mai 2011, împotriva BCR, după ce a reclamat banca la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Tribunaul constatat că clauza privind DRV din contract este abuzivă.

Orădeanul a luat un credit imobiliar de 105.000 de euro de la BCR în martie 2008. Dobândă era fixă, de 6,2% în primul an, şi variabilă din al doilea an, după formula: „dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale”. După primul an, dobânda a crescut la peste 10%, şi rata lunară a crescut în consecinţă.

După ce clauzele referitoare la dobândă au fost eliminate, BCR a dat în judecată clientul şi a cerut instanţei să îl oblige să semneze un act adiţional prin care să plătească o dobândă la credit formată din Euribor 6M + 4,4 pp, plus o serie de comisioane.

Chiar dacă nu mai avea clauză de dobândă în contract, BCR a continuat să perceapă o dobândă pe care a calculat-o la momentul implementării OUG 50/2010, formată din Euribor 6M + 8,9 pp.

În iulie 2013, Tribunalul Bihor a respins, definitiv şi irevocabil, recursul BCR şi a admis recursul clientului, confirmând astfel că acest credit a rămas fără dobândă.

Însă clientul a avut probleme la punerea în aplicare a sentinţei.

Avocatul băncii, Ana Diculescu Şova, partener NNDKP, a susţinut, recent, în cadrul unui proces de grup de la ÎCCJ, că de fapt în cazul lui G.V. instanţa nu a dispus eliminarea dobânzii, ci aplicarea celei fixe din primul an.

În fapt banca a făcut contestaţie la cererea de executare silită depusă de client în cazul deciziei din primul proces, cel deschis prin ANPC, contestaţie care i-a fost admisă în parte de prima instanţă, dar pentru care mai există încă două căi de atac.

De asemenea, şi un client al grecilor de la Banca Românească este fericitul posesor al unui credit cu dobândă zero. Judecătorii de la Galaţi consideră că dobânda internă (de 11,3% din al doilea an, după ce în primul an a fost fixă, de 6,9%,) din contractul ipotecar semnat de clientul nemulţumit este netransparentă şi abuzivă.

Şova: 86% dintre judecători au înţeles cum funcţionează dobânda BCR

Avocatul BCR a mai susţinut în procesul amintit că cea mai mare parte a judecătorilor din ţară au înţeles mecanismul, restul au considerat ca pot lăsa contractul fără preţ, adică să elimine clauzele privind dobânda şi comisioanele.

Poziţia BCR în cazul de faţă

„În cazul Viorica M., Tribunalul Botoşani a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta împotriva BCR. Până la acest moment instanţa nu a comunicat Băncii decizia, astfel încât nu cunoaştem motivele care au stat la baza acestei hotărâri. Cu toate acestea, faţă de dispozitivul deciziei şi faţă de faptul că principiile ce stau la baza contractului de credit nu permit continuarea acestuia cu titlu gratuit, apreciem că instanţa de judecată are în vedere continuarea contractului cu dobânda fixă stabilită iniţial între părţi, înlăturând doar dobânda variabilă. De altfel, această hotărâre nu este irevocabilă fiind supusă controlului judiciar în recurs. Termenul în care părţile pot declara recurs începe să curgă după comunicarea hotărârii judecătoreşti.

Cazul GV a fost lămurit de către instanţa de judecată, prin admiterea contestaţiei la titlu formulată de BCR. Astfel, deşi în interpretarea clientului, contractul de credit ar fi trebuit să continue fără niciun cost, prin ultima hotărâre judecătorească instanţa a lămurit părţile cu privire la faptul că intenţia acesteia nu a fost de a înlătura costurile aferente imprumutlui ci de a le menţine la valoarea iniţial stabilită în contract, atât sub aspectul dobânzii cât şi al comisioanelor.

Prin urmare, informaţia conform căreia judecătorii lasă fără dobânda contractele de credit BCR nu corespunde realităţii.

Totodată, nu suntem de acord cu comentariul din cadrul articolului care spune că banca putea modifică dobânda după bunul ei plac – precizăm că este vorba de un mecanism, care se referă fie la costurile de finanţare ale băncii sau la evoluţia pieţei dobânzii.

Afirmaţia conform căreia instanţele (dintre cele care au dat dreptate clienţilor) au ales să identifice DRV cu Euribor ar trebui amendată în sensul că hotărârile acestora reflectă opinii izolate, în contextul în care majoritatea judecătorilor (aproape 90%) au înţeles mecanismul de formare al dobânzii BCR şi şi-au însuşit apărările constante ale băncii, în sensul că variaţia dobânzii este determinată de fluctuaţia unor indici obiectivi ce nu pot fi controlaţi de către părţile semnatare ale contractelor de credit, respectiv impuşi de banca consumatorilor. Aşa se explică faptul că judecătorii, în majoritate, au înţeles să respingă acţiunile formulate de clienţi că nefondate.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat în mai multe cauze problema identităţii dintre DRV şi Euribor, deciizile fiind în sensul că cele două noţiuni nu pot fi suprapuse. Hotărârile date în sens contrar sunt accidentale şi, în opinia noastră, străine de prevederile contractuale.”