Julian Assange recunoaşte impasul în care se află: Este o afacere care pune în joc mândria SUA

Julian Assange se refugia, pe 19 iunie 2012, în ambasada Ecuadorului la Londra, de unde, după un an, fondatorul WikiLeaks afirmă că se consideră urmărit de "răzbunarea" Statelor Unite şi recunoaşte "impasul" în care se află, un impas care poate dura luni sau chiar ani.
Economica.net - mie, 19 iun. 2013, 20:35
Julian Assange recunoaşte impasul în care se află: Este o afacere care pune în joc mândria SUA

„Cer doar să fiu tratat ca o persoană normală, decât să văd consideraţii politice care să compromită deciziile judiciare”, a precizat australianul în vârstă de 41 de ani într-un interviu acordat pentru cinci agenţii de presă, inlcusiv AFP.

Activistul cibernetic a fost arestat pe 7 decembrie 2010, la Londra, în virtutea unui mandat de arest emis de Suedia, ţară unde este acuzat pentru comiterea unor agresiuni sexuale, acuzaţii pe care le-a respins.

El a petrecut zece zile în închisoare şi 590 de zile sub arest la domiciliu, după care a obţinut azil politic din partea Ecuadorului.

În prezent, Assange trăieşte în continuare cu teama că va fi transferat în Statele Unite, unde ar urma să fie judecat pentru publicarea a sute de mii de documente diplomatice şi militare pe WikiLeaks.

Explicând „impasul geopolitic” din jurul său, refugiatul menţionează confuz „dorinţa de răzbunare” a Statelor Unite, „prăbuşirea statului de drept în Statele Unite” şi „devotamentul său faţă de Regatul Unit (…) care nu vrea să refuze Washingtonul”.

În urmă cu 365 de zile, atunci când am intrat în mica ambasadă ecuadoriană, „mă gândeam că voi rămâne aici între şase luni şi doi ani”, admite Assange, palid, făcând pauze lungi între propoziţii şi închizându-şi adeseori ochii pentru a accentua fiecare cuvânt.

„Mă gândesc întotdeauna la acelaşi lucru”, continuă el, cu o voce subţire şi care abia se aude.

Ministrul ecuadorian de Externe, Ricardo Patino, care l-a vizitat cu ocazia acestei aniversări, afirmă că protejatul său arată „suficientă putere pentru a rămâne încă cel puţin cinci ani, în cazul în care nu obţine măsuri de siguranţă”.

În cadrul unor discuţii, la începutul săptămânii, cu omologul său William Hague – care nu s-au soldat cu „progrese substanţiale”, potrivit părţii britanice – Patino şi-a exprimat speranţa că Assange nu va „îmbătrâni şi va muri în ambasadă”.

„Este o afacere care pune în joc mândria naţională a Statelor Unite, Regatului Unit, Suediei (…) Au existat cazuri similare de blocaje, implicând refugiaţi politici în ambasade, care au durat aproximativ 12 ani”, dezvăluie Assange, suspinând şi retras într-un colţ.

Jozsef Mindszenty, cardinal ungar, a rămas blocat timp de 15 ani în ambasada Statelor Unite la Budapesta, în perioada 1956-1971.

Nici în ipoteza improbabilă în care Suedia ar abandona acuzaţiile, iar Marea Britanie ar garanta măsuri de siguranţă, Julian Assange nu va putea ieşi.

„Dacă trec de această uşă, sunt arestat. Avocaţii mei americani cred că o inculpare secretă a fost, deja, decisă” şi validată de un mare juriu, apreciază el.

În schimb, un eventual recurs în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie „ar putea dura ani de zile”, consideră Assange.

Referindu-se la această situaţie, Ricardo Patino a declarat că Julian Assange este „victima unei nedreptăţi”, iar cazul său constituie „o gravă încălcare a drepturilor omului”, însă nu se va face nimic pentru a fi evacuat din ambasadă „în portbagajul unei maşini (diplomatice) sau printr-un loc subteran”.

„Când Assange va ieşi din ambasada Ecuadorului, o va face pe uşa principală. El va ieşi prin faţă, spre ţara noastră şi spre libertate”, afirmă ministrul ecuadorian.

Aşteptând, Julian Assange calculează că fiecare zi de „şedere” îi costă 11.000 de lire sterline (12.800 de euro) pe contribuabilii britanici.

El se declară mulţumit de faptul că „organizaţia a trecut de la defensivă la atac” şi s-a felicitat că alţi „eroi” l-au urmat, precum Edward Snowden, care a făcut dezvăluiri cu privire la amploarea programelor americane de supraveghere a Internetului.

Viaţa sa este dificilă, deşi dispune în mica sa camera de o bandă de alergat şi de o lampă pentru bronzat. „Aţi putea suferi de rahitism, dacă aţi fi privaţi de soare”, a precizat el.

Assange dezvăluie că a găsit o modalitate de a-şi prelungi lupta, prin muzică, împreună cu grupul portorican Calle 13. „Noi lucrăm la un cântec interesant consacrat noilor politici care rezultă din influenţa Internetului şi privind manipularea informaţiei de către presă”, a menţionat el.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...