Jumătate din clienţii Gazprom şi-au deschis conturi la Gazprombank – vicepremierul Rusiei

Jumătate dintre cele 54 de companii cliente ale grupului rus Gazprom şi-au deschis conturi în ruble la banca Gazprombank, a declarat joi vicepremierul rus Alexander Novak, în contextul în care Moscova vrea să îi oblige pe cumpărătorii de gaze ruseşti să plătească în ruble pentru aceste livrări, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 19 mai 2022, 12:29
Jumătate din clienţii Gazprom şi-au deschis conturi la Gazprombank - vicepremierul Rusiei

În 27 aprilie, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări, ceea ce a dat naştere la temeri că şi alte state europene ar putea să ajungă într-o situaţie similară, scrie Agerpres.

Cu toate acesta, compania finlandeză de utilităţi Gasum a refuzat să facă trecerea la plata în ruble şi săptămâna acesta a anunţat că va recurge la un arbitraj în disputa cu firma rusească Gazprom Export privind plata în ruble.

Prezent joi la un forum economic, vicepremierul rus Alexander Novak a spus că o serie de mari companii au plătit deja pentru gazele ruseşti prin deschiderea de conturi la Gazprombank, adăugând că în scurt timp autorităţile de la Moscova vor şti care sunt companiile care au refuzat să facă trecerea la noua schemă.

„Avem aproximativ 54 de companii care au contracte cu Gazprom Export, este vorba de companii mari, medii şi mici. Potrivit informaţiilor mele, aproximativ jumătate din aceste companii şi-au deschis conturi speciale la banca autorizată (-Gazprombank-nr.), pentru a se putea face conversia în ruble şi plata pentru gazele furnizate. În zilele următoare vom avea lista finală a celor care au plătit în ruble şi a celor care au refuzat să facă acest lucru”, a spus Alexander Novak.

Moscova le-a spus cumpărătorilor străini de gaze că trebuie să îşi deschidă un cont la banca rusească de stat Gazprombank, în care să depoziteze euro sau dolari, iar baca rusă va converti sumele în ruble.

După ce Rusia a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.

Potrivit Comisiei Europene, sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată, şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă.

Te-ar mai putea interesa și
Rovinieta ar urma să se scumpească, până la 250 de lei pe an pentru un autoturism – surse
Rovinieta ar urma să se scumpească, până la 250 de lei pe an pentru un autoturism – surse
Majorarea taxei de utilizare a infrastructurii rutiere este una dintre măsurile cu care toate cele patru partide au fost de acord, potrivit unor surse politice....
Răsturnare de situație în discuțiile pe măsurile fiscale. Toate partidele ar fi de acord cu controversata taxă pe tranzacțiile bancare
Răsturnare de situație în discuțiile pe măsurile fiscale. Toate partidele ar fi de acord cu controversata taxă pe tranzacțiile ...
Toate cele patru partide care negociază formarea unui nou Guvern în paralel cu măsuri de redresare fiscală sunt de acord ...
Prețurile rămân ridicate. Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh. Din nou
Prețurile rămân ridicate. Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În august va începe asfaltarea lotului cu primul tunel. Va fi gata înainte de termen – constructor
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: În august va începe asfaltarea lotului cu primul tunel. Va fi gata înainte de termen ...
Constructorul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești estimează că în august va începe lucrările ...