Jumătate din producţia de gaze a României va fi exportată. Redevenţele vor fi plătite la preţul real – ANRM
“În doi ani, vrem să ajungem la dublarea rezervelor dovedite de gaze. Azi producem 11 milioane de metri cubi pe zi. Vor intra încă 6-7 milioane de metri cubi din Marea Neagră şi, spun eu, tot atât din zona de mare adâncime onshore”, a declarat Gal, la Energy Forum, eveniment organizat de publicaţia profit.ro.
Oficialul ANRM a spus că, cel mai pobabil, exporturile vor începe în perioada 2019-2020, moment în care ar trebui să fie gata gazdoctul BRUA, o conductă prin care gazele să circule între Bulgaria, România, Ungaria şi Austria.
Referitor la noua lege a redevenţelor, aşteptată de toată industria, noul sistem de taxare se va aplica doar pentru noile concesiuni acordate de stat, a spus Gal.
“Cel puţin în cazul gazelor, s-a mers pe o redevenţă şi un preţ de referinţă real. Folosim (în calcului redevenţei-n.red.) preţul ponderat al pieţei interne, aplicăm o putere calorifică superioară medie şi un preţ care va fi folosit pentru export (luat de pe platformele Platt’s), care, dacă acum este mic ca pondere, aş spune 1%, va creşte la 50% în 2020”, a spus Gal.
“Preţul din 2008 nu avea legătură cu realitatea. Acum se va plăti la un preţ real, acceptat de toată lumea”, a conchis Gal. Acest preţ ar urma să fie publicat astăzi de către ANRM.
Recent, ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat că noua lege a redevenţelor ar trebui să fie gata la 15 mai.