Jumătate din producţia de gaze trebuie tranzacţionată pe bursă, procentul poate creşte an de an, după cum vrea ANRE. Efectele pentru Marea Neagră

Economica.net
13 06. 2018
gaze_marea_neagra_56787654_02429900

“Începând cu data de 1 ianuarie 2019, toți producătorii de gaze naturale, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale, într-un an calendaristic, au obligaţia să încheie, în anul calendaristic în care livrează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate angro, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 50% din cantitatea de gaze naturale contractate cu livrare în anul calendaristic respectiv, în calitate de vânzător”, se arată în forma finală a proiectului de lege trimisă la vor final în Plenul Camerei Deputaţilor, scrie e-nergia.ro.

Obligaţia de achiziţie de pe pieţele centralizate este valabilă şi pentru furnizori, dar procentul este de doar 40%.

“Începând cu data de 1 ianuarie 2019, toți participanții la piața de gaze naturale, în măsura în care contractează cumpararea de gaze naturale pe piata angro, într-un an calendaristic, au obligaţia să încheie, în anul calendaristic în care achizitionează gazele naturale, contracte pe pieţele centralizate, transparent, public şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru cumpararea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală de 40% din cantitatea de gaze naturale contractate în anul calendaristic respectiv, în calitate de comparator”, se arată în forma finală a proiectului de lege.

Documentul mai arată că aceste procente pot fi majorate anual, prin decizie a ANRE.

“Cotele procentuale prevăzute (…) pot fi majorate anual, în urma unei analize, prin decizie ANRE care are obligația să monitorizeze evoluția pieței angro de gaze naturale din România, până cel târziu în data de 31 martie a fiecărui an calendaristic anterior anului calendaristic pentru care se instituie obligaţia de tranzacţionare pe piațele centralizate angro a cantităţilor minime de gaze naturale”, scrie în document.

Deşi tranzacţionarea obligatorie a unor cantităţi mari pe pieţele centralizate conferă mai multă transparenţă, ea poate fi un obstacol pentru dezvoltarea proiectelor din Marea Neagră.

Petroliştii care au aceste proiecte au spus că ele vor fi afectate de impunerea obligaţiei de vânzare a gazului pe bursa, atunci când, în dezbaterile pe marginea acestei legi, apăruse ideea de a se vinde, doar pe OPCOM, un procent de cel puţin 70% din producţia de gaze contractată. Procentul minim a fost redus la 50%, iar monopolul OPCOM eliminat din lege, dar situaţia nu se schimbă prea mult.

Romanian Black Sea Titleholders Association – RBSTA (Asociația Română a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră) a anunţat, toamna trecută, că „obligația de a tranzacționa într-o manieră prestabilită, exclusiv pe platformă OPCOM de tranzacționare de gaze naturale, constituie o politică restrictivă din punct de vedere comercial și introduce un regim discriminatoriu între regulile de comercializare a gazelor naturale pentru producția internă și regulile aplicabile importurilor de gaze naturale, întrucât producătorii străini vor avea dreptul de a încheia contracte bilaterale negociate direct cu consumatori mari din România, în vreme ce producătorii autohtoni de gaze naturale nu vor avea voie să încheie asemenea contracte”

“Mai mult, proiectele de dezvoltare de resurse de gaze naturale care implică angajamente financiare inițiale semnificative se bazează și pe posibilitatea de a încheia contracte de vânzare bilaterale, pe termen lung. Astfel de contracte sunt încheiate înainte de a se efectua investiția de dezvoltare și angajează, deseori, producătorii să furnizeze gaze naturale către cumpărător(i) la momentul începerii producției. Acest tip de contracte nu pot fi tranzacționate prin platforme centralizate.

În concluzie, ARCOMN consideră că intervențiile administrative, precum obligația de a tranzacționa într-o manieră prescrisă doar pe platforme centralizate, vor avea consecințe neintenționate și dăunătoare pentru potențialele investiții noi în offshore-ul Mării Negre.

În plus, ARCOMN se asteaptă ca extinderea obligației existențe de a tranzacționa pe o piată centrală să fie în continuare o măsură ineficientă pentru a răspunde obiectivelor stabilite, și anume obținerea unei mai mari eficiențe economice și a transparenței prețurilor pe piața gazelor naturale”, au mai spus petroliştii.

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom, unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea, derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi. În acest al doilea caz primele gaze vor ajunge la ţărm anul viitor, în timp ce, în primul caz, Exxon şi Petrom vor anunţa în acest an dacă vor lua decizia exploatării comerciale. În caz pozitiv, gazele vor ajunge la ţărm în anul 2020.