Jumătate dintre cele 10 drumuri radiale ale Capitalei sunt în curs de proiectare – Dobre, MTI
„Suntem în faţa unor proiecte foarte interesante la nivelul Bucureştiului, care se numesc drumuri radiale, care sunt ale Ministerului Transporturilor, dar care în fapt nu se pot dezvolta fără Consiliul Judeţean Ilfov şi fără Primăria Municipiului Bucureşti. Aceste drumuri radiale, chiar dacă la început au fost, aşa, un pic exotice privite în spaţiul public, sunt în fapt nişte continuări ale marilor bulevarde din Bucureşti. Sunt 10 la număr şi, în mod radial, merg spre Centura A0, centura de autostradă. Sunt două aspecte foarte importante şi anume că avem finanţare pentru aceste drumuri, pentru că financiar sunt grefate autostrăzi A0 (…) Deci, există finanţare, undeva la un miliard de euro, şi, foarte important, jumătate dintre ele deja sunt în curs de proiectare. Anticipăm că pentru primul drum radial lopata în pământ ar fi undeva la sfârşitul anului viitor”, a spus Dobre la evenimentul „Vinerea Verde la Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2023”, organizat de Premium Expo, în parteneriat cu Asociaţia SMARTiCITY.
Directorul în MTI a explicat că aceste drumuri sunt importante pentru că vin cu un nou concept: nu doar că vor scoate traficul din oraş foarte rapid, dar o vor face „într-o manieră mult mai elegantă, mult mai prietenoasă cu mediul şi mult mai aproape de politicile actuale”.
„Şi aşa, doar ca o imagine de ansamblu, înseamnă, dacă vreţi, drumuri pe patru benzi, deci la nivel de un fel de drum expres, fără intersecţii la nivel, fără semafoare, nişte drumuri rapide. Noi o să le privim ca pe nişte drumuri naţionale, dar care, pe de o parte, fiecare dintre ele, în zona spaţiilor de servicii, vor avea staţii de încărcare a vehiculelor electrice. Fiecare dintre aceste drumuri pe ambele sensuri, obligatoriu, vor avea staţii de încărcare electrică, vor avea piste de bicicletă pe o parte sau pe alta a drumului şi trotuare”, a subliniat Robert Dobre.
El a adăugat că, de asemenea, se vine cu un nou concept, şi anume acolo unde drumul radial continuă un bulevard cu linie de tramvai, axial să existe prelungirea transportului public electric de capacitate din Bucureşti spre zonele limitrofe, iar acolo unde nu există tramvai va fi o primă bandă dedicată pentru autobuze electrice, dar acest lucru va trebui studiat de consultant.
„Noi o să spunem că ne-am dorit acest lucru. În fapt, am fost un pic împinşi. Comisia Europeană, care este principalul nostru finanţator, aproape unic în unele momente, nu iubeşte drumurile şi nu putem vorbi de o dezvoltare a sectorului rutier fără două componente: fără infrastructură şi fără politică. Iar infrastructura se face cu bani, motiv pentru care a trebuit să facem tot felul de artificii de înverzire a autostrăzilor, a proiectelor de autostradă. Pentru a avea finanţare pentru dezvoltarea reţelei de drumuri rapide a trebuit să avem, să proiectăm perdele forestiere în lungul drumului şi staţii electrice. Nicio autostradă sau drum expres proiectat de la Green Field nu va mai fi fără, din start, staţii de încărcare de combustibil alternativ. Spun acest lucru pentru că este şi o obligativitate”, a punctat Robert Dobre, care este şi responsabil cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă la nivelul MTI.