Jumătate dintre dosarele de daună despăgubite în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe, cauzate de avariile la instalaţiile de apă

13 05. 2022
asigurare

Într-un top al celor mai frecvente riscuri care au generat cele mai multe daune locuinţelor, pe locul secund se află inundaţia din cauze naturale, furtuna, răspunderea civilă faţă de terţi şi incendiul.

Potrivit UNSAR, deşi incendiul are o frecvenţă mai redusă comparativ cu alte riscuri, valoarea despăgubirilor achitate în aceste situaţii este mult mai mare.

„În plus faţă de poliţele obligatorii PAD, care acoperă trei riscuri (cutremur, alunecări de teren şi inundaţii), o asigurare facultativă oferă protecţie financiară pentru mult mai multe riscuri, inclusiv pentru cele mai frecvente, precum inundaţiile provocate de spargerea conductelor de apă sau pentru daunele provocate vecinilor. Pe lângă aceste riscuri, să nu uităm că asigurările oferă protecţie financiară împotriva riscurilor catastrofale, care se produc mai rar, dar care pot avea un impact total diferit ca şi severitate pentru o familie”, a declarat Adrian Marin, preşedinte UNSAR.

De altfel, conform celui mai recent studiu sociologic privind percepţia faţă de asigurările de locuinţe realizat de UNSAR, doar 44% dintre români ştiu că daunele pe care le-ar putea provoca vecinilor, inclusiv ca urmare a avarierii instalaţiilor de apă şi canalizare, pot fi acoperite pe poliţa de asigurare facultativă pentru locuinţă.

„În România, mai puţin de 20% din locuinţe sunt asigurate printr-o poliţă de asigurare facultativă – ceea ce ne motivează să accelerăm şi mai mult demersurile de informare a populaţiei în această direcţie”, a precizat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.

În România, asigurările facultative de locuinţe se pot încheia pentru locuinţele care sunt protejate de o poliţă obligatorie PAD. Poliţa PAD acoperă 3 riscuri catastrofale (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) până la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, în funcţie de tipul construcţiei, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare.

În schimb, locuinţa poate fi protejată la valoarea ei reală şi pentru mult mai multe riscuri (incendiul, explozia, furtuna, vijelia, căderile de corpuri, furtul, vandalismul etc.) printr-o asigurare facultativă. Acestor poliţe li se pot ataşa şi clauze speciale, precum asigurarea instalaţiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice/electronice, bunurilor casabile, servicii de asistenţă tehnică la locuinţă, dar şi răspunderea civilă faţă de terţe persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor care se pot produce vecinilor).

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.