Juncker anunţă că se va întâlni cu Donald Trump la Washington la sfârşitul lunii iulie

Economica.net
29 06. 2018
e24db1fedf81dab0a9b3444d07a0f4f2_39429000

‘Voi merge la Washington şi voi prezenta punctul de vedere al europenilor’, a afirmat Juncker, la sfârşitul summitului UE de la Bruxelles, în condiţiile în care relaţiile comerciale dintre UE şi Washington sunt extrem de tensionate după impunerea la începutul lunii iunie de taxe pe importurile de oţel şi de aluminiu de către administraţia Trump.

‘Nu trebuie să dramatizăm aceste relaţii. Noi avem nevoie de aceste relaţii. Statele Unite au nevoie de aceste relaţii. (…) Nu sunt sigur că vom ajunge la un acord, dar vom încerca’, a promis Juncker.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a dat şi ea asigurări că ‘vom încerca să facem totul pentru a evita un război comercial’. ‘De aceea noi, ca să spun aşa, l-am însărcinat pe Jean Claude Juncker să vadă ce acţiuni putem întreprinde’, a spus ea în cadrul unei conferinţă de presă.

‘Mă bucur că Europa s-a arătat extrem de fermă şi unită în faţa unui atac inacceptabil al SUA împotriva aliatului său european’, a declarat şi preşedintele francez Emmanuel Macron, referindu-se la punerea în aplicare de către Bruxelles a unor taxe vamale suplimentare la o serie de produse americane ca represalii.