Juncker: Brexitul ar putea costa Marea Britanie aproximativ 50 de miliarde de lire sterline

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat, vineri, că nota de plată pe care Marea Britanie va trebui să o achite pentru ieşirea din Uniunea Europeană va fi de aproximativ 50 de miliarde de lire sterline (62 de miliarde de dolari), transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 24 mart. 2017, 08:21
Juncker: Brexitul ar putea costa Marea Britanie aproximativ 50 de miliarde de lire sterline

”Va trebui să calculăm în mod ştiinţific care sunt angajamentele britanicilor şi apoi nota de plată va trebui plătită. Va fi o factură care va reflecta fostele angajamente ale Guvernului de la Londra şi ale Parlamentului britanic – nu vor exista sancţiuni”, a afirmat vineri preşedintele Comisiei Europene, într-un interviu acordat BBC.

Juncker a adăugat că UE va fi ”prietenoasă, dar fermă” în timpul negocierilor cu Marea Britanie.

Miercuri, negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a prezentat abordarea pe care o va avea în negocierile cu Marea Britanie privind condiţiile ieşirii acestei ţări din Uniunea Europeană, printre solicitările pe care el le-a enunţat numărându-se protejarea drepturilor cetăţenilor comunitari aflaţi în Regatul Unit şi plata integrală de către Guvernul de la Londra a contribuţiilor financiare deja asumate în cadrul UE.

Oficialul a recunoscut că ieşirea Regatului Unit din UE creează o situaţie de incertitudine cu privire la evoluţia unor programe europene esenţiale finanţate de la bugetul comunitar, precum Fondul Social European, Fondul European pentru Dezvoltare Regională sau Planul de investiţii Juncker. Nu a fost deocamdată avansată o sumă pe care Bruxelles-ul o va cere Londrei în contul angajamentelor financiare deja asumate, dar estimări neoficiale indică între 55 şi 60 de miliarde de euro.

Cât despre posibilitatea să nu se ajungă la niciun acord cu Londra şi, la capătul celor doi ani de negocieri formale, Regatul Unit să iasă pur şi simplu din UE fără vreo înţelegere privind condiţiile Brexit-ului, Barnier a spus că o astfel de situaţie ar avea consecinţe grave şi a insistat că UE nu doreşte un Brexit fără acord.

Intervenţia sa are loc cu o săptămână înainte ca Executivul condus de premierul Theresa May să activeze Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care este iniţiat formal procesul retragerii Marii Britanii din UE.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Pe fondul crizei profunde în care se află industria auto din Europa, mai mulți oficiali, inclusiv președintele Comisiei ...
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a ...
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...