Juncker cere crearea unui Fond Monetar European şi a unui Minister European de Economie şi Finanţe
‘Avem nevoie de un Fond Monetar European şi de un Minister European de Economie şi Finanţe, pentru a promova reformele structurale în statele membre’, a declarat Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind starea Uniunii, susţinut în plenul Parlamentului European la Strasbourg.
Noile reglementări ar putea fi puse la punct în cadrul Comisiei Europene şi ar răspunde în faţa Parlamentului European, a explicat Juncker.
Şi preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a pledat recent pentru crearea unui Fond Monetar European care să înlocuiască FMI în viitoarele planuri de salvare pentru ţările din zona euro care se confruntă cu dificultăţi financiare.
Dijsselbloem a apreciat că Mecanismul European de Stabilitate (ESM) – fondul de salvare al zonei euro – ar putea să îşi asume responsabilităţile Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru ţările care au adoptat moneda euro, adăugând că în prezent este în pregătire un raport în acest sens.
Economia UE este într-o stare renăscută de sănătate, depăşind-o pe cea a SUA, a afirmat preşedintele CE.
‘Europa se redresează în cele din urmă. Să profităm maxim de acest moment’, a declarat Jean-Claude Juncker.
De asemenea, preşedintele CE a propus o examinare mai amplă a investiţiilor străine în Europa, pe fondul sporirii temerilor privind concurenţa neloială, în special în industriile strategice.
‘Nu suntem suporteri naivi ai liberului schimb. Europa trebuie să-şi apere întotdeauna interesele strategice. Se va realiza o examinare amănunţită dacă o companie străină vrea să achiziţioneze un port, infrastructură energetică sau să preia afaceri care produc tehnologie de apărare’, a precizat oficialul european.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat recent că Bruxelles-ul vrea o analiză mai riguroasă a preluării companiilor europene de către firmele străine, pentru a rezolva temerile în creştere legate de majorarea investiţiilor chineze în blocul comunitar, în sectoarele energiei, infrastructurii şi industriei de apărare.
CE doreşte să reducă decalajul perceput între UE şi marile economii globale în privinţa cenzurării preluărilor străine în sectoare strategice.
Problema este din ce în ce mai prezentă pe agenda politică a UE, din cauza temerilor că statul chinez ar putea obţine acces la tehnologiile de vârf din Europa cumpărând expertiză europeană în timp ce restricţionează rolul pe care îl permite investitorilor din UE pe piaţa sa internă.
În privinţa industriei, Jean-Claude Juncker a afirmat: ‘CE vrea să facă industria noastră mai puternică şi mai competitivă. Sunt mândru de industria auto europeană, dar sunt şocat când clienţii şi utilizatorii sunt minţiţi intenţionat. În scurt timp CE va prezenta o propunere de reducere a emisiilor de dioxid de carbon în sectorul transporturilor’.