Juncker: După Marea Britanie, nicio altă ţară nu va mai părăsi UE
Într-un interviu acordat ediţiei de sâmbătă a cotidianului Bild, Juncker a fost întrebat dacă şi alte state membre vor urma exemplul Marii Britanii de a părăsi Uniunea. ‘Nu. Exemplul Marii Britanii îi va face pe toţi să înţeleagă că nu merită să plece’, a răspuns el. Juncker a adăugat: ‘Dimpotrivă, statele membre rămase se vor îndrăgosti din nou unele de altele şi îşi vor reînnoi jurămintele faţă de Uniunea Europeană’.
Juncker a mai spus că Marea Britanie va trebui să se obişnuiască să fie tratată ca o ţară care nu mai este membră. ‘Să fii membru pe jumătate şi să alegi doar ce-ţi convine nu este posibil. În Europa, mănânci ce ai pe masă sau nu te aşezi la masă’, a adăugat el.
Preşedintele Comisiei Europene a susţinut că în viitor vor adera la UE şi alte ţări, deşi nu în timpul mandatului său, care se încheie în 2019, deoarece niciuna dintre ţările candidate nu îndeplineşte încă toate condiţiile.
În acelaşi interviu, Juncker a avertizat că un război comercial între SUA şi Europa nu ar fi bun pentru niciuna dintre părţi. Întrebat de Bild am Sonntag dacă Europa ar putea face faţă unui război comercial cu Statele Unite, Juncker a răspuns: ‘Un război comercial nu este nici în interesul Europei, nici în interesul SUA’. Totodată, şeful executivului european a apreciat că este cazul ca afirmaţiile despre protecţionism făcute de administraţia preşedintelui Donald Trump să fie luate în serios şi Europa trebuie să fie pregătită.
Joi, ministrul de finanţe al SUA, Steven Mnuchin, a declarat că administraţia Trump nu intenţionează să se implice în războaie comerciale, dar că anumite relaţii comerciale trebuie reexaminate pentru a deveni mai echitabile.