Juncker: Nu se pune problema anulării datoriei Greciei

Economica.net
29 01. 2015
jean_claude_juncker_98093100

‘Respectăm votul universal din Grecia, însă şi Grecia trebuie să îi respecte pe ceilalţi, opinia publică şi parlamentarii din restul Europei’, a declarat Jean-Claude Juncker, după preluarea puterii la Atena de către partidul stângii radicale, Syriza, scrie Agerpres.

‘Sunt posibile unele aranjamente, dar acestea nu vor modifica fundamental ceea ce este în aplicare’, a fost el de părere, cu o zi înainte de vizita pe care şeful miniştrilor de finanţe din zona euro, olandezul Jeroen Dijsselbloem, o va efectua vineri în capitala elenă.

‘Nu se pune problema anulării datoriei Greciei. Celelalte ţări din zona euro nu vor accepta acest lucru’, a atras atenţia preşedintele Comisiei Europene.

Jean-Claude Juncker a adăugat că a discutat cu noul premier grec, Alexis Tsipras, chiar luni, la o zi după victoria acestuia în alegerile legislative.

‘Mi-a spus că nu se consideră un pericol, ci o provocare pentru Europa. La care i-a răspuns că Europa nu este un pericol pentru Grecia, ci o provocare’, a povestit el.

‘Alexis Tsipras jură că Grecia nu va mai accepta austeritatea. Ţările din zona euro îi răspund că nu vor mai exista credite dacă Grecia îşi încalcă angajamentele’, a adăugat Jean-Claude Juncker, pledând pentru ca ‘Grecia să fie un actor constructiv’ în zona euro şi în UE.

Miercuri, în deschiderea primului său consiliu de miniştri al guvernului ‘de salvare naţională’, Alexis Tsipras a evocat de la bun început printre ‘priorităţile’ sale renegocierea datoriei ţării.

Premierul elen a dat asigurări că doreşte să evite ‘o ruptură reciproc dezastruoasă’ cu partenerii Greciei şi, în acelaşi timp, să pună capăt ‘politicii de supunere’ a ţării.

La rândul său, noul ministru al finanţelor, Yanis Varoufakis, a afirmat că ţara sa ‘va lăsa în urmă politica de austeritate’, însă ‘nu vrea dueluri’ între Grecia şi Europa, din contră, ‘o nouă relaţie de încredere şi sinceritate’.