Juncker, Schulz şi Tusk se vor reuni la Bruxelles a doua zi după referendumul din Marea Britanie

Preşedinţii Comisiei Europene, Parlamentului European şi Consiliului European se vor întruni pe 24 iunie la Bruxelles, a doua zi după referendum privind ieşirea sau rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană, a confirmat vineri executivul european, relatează AFP.
Economica.net - vin, 17 iun. 2016, 11:56
Juncker, Schulz şi Tusk se vor reuni la Bruxelles a doua zi după referendumul din Marea Britanie

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, îi va primi pe omologii lor din Parlamentul European şi Consiliul European, Martin Schulz şi Donald Tusk, la sediul executivului european, a indicat vineri un purtător de cuvânt, confirmând această informaţie până acum neoficială.

Premierul olandez, Mark Rutte, a cărui ţară asigură preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE (reuniune a statelor membre), este de asemenea invitat.

Purtătorul de cuvânt n-a precizat dacă această întâlnire va avea loc în cursul dimineţii sau după-amiază.

Un summit european la Bruxelles, la care participă şefii de stat sau de guvern din cele 28 de state ale UE, este programat deja pentru 28 şi 29 iunie la Bruxelles, având ca temă principală pe ordinea de zi chestiunea britanică.

Înainte de acest summit, în caz de vot în favoarea Brexitului (ieşirea Marii Britanii din UE), Parlamentul European ar putea organiza o şedinţă plenară extraordinară, potrivit unor surse parlamentare.

În aşteptarea referendumului din 23 iunie, reuniuni discrete au loc deja la Bruxelles în aceste ultime săptămâni pentru a pregăti o reacţie concertată după votul britanic.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...