Juncker: Turcia va obţine eliminarea vizelor doar dacă va îndeplini toate condiţiile stabilite de UE

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat luni, cu ocazia ediţiei anuale a Forumului European de la Alpbach, în Austria, că turcii vor putea călători fără vize în Uniunea Europeană numai după ce ţara lor va îndeplini toate condiţiile stabilite de blocul comunitar, transmite agenţia Reuters.
Economica.net - lun, 22 aug. 2016, 12:22
Juncker: Turcia va obţine eliminarea vizelor doar dacă va îndeplini toate condiţiile stabilite de UE

Potrivit lui Juncker, aceasta presupune modificări la legislaţia antiteroristă, despre care Uniunea Europeană afirmă că este folosită de puterea de la Ankara pentru a-şi combate oponenţii politici.

De partea cealaltă, guvernul turc susţine că legile sunt necesare în contextul atacurilor teroriste frecvente din ultimele luni şi al tentativei de puci de la mijlocul lui iulie.

Adresându-se Forumului de la Alpbach, preşedintele Comisiei Europene a menţinut opţiunea renunţării la vize, având ca termen data de 1 octombrie, însă numai dacă toate condiţiile vor fi îndeplinite de partea turcă.

Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a reamintit recent Uniunii Europene că acordul privind renunţarea la vize pentru cetăţenii turci este inclus în tratatul semnat în luna mai între aceasta şi Ankara, şi care a dus la o reducere a migraţiei pe aşa-zisa rută balcanică. Nerespectarea acestui acord ar putea duce la un nou val de migranţi şi refugiaţi spre Uniunea Europeană, menţionează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Pas mare al chinezilor! Tik Tok a deschis firmă în România
Pas mare al chinezilor! Tik Tok a deschis firmă în România
Tik Tok Information Technologies Limited, cu sediul în Marea Britanie, una dintre subsisiarele companiei-mamă din China, a înfiinţat o sucursală în ţara noastră....
Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Regia a închiriat o clădire frumoasă de pe Kiseleff unui privat, care după aia a închiriat-o unei bănci de stat
Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Regia a închiriat o clădire frumoasă de pe Kiseleff unui privat, care ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că este "mult loc de bine la RAAPPS", menţionând că "nesimţirea e mare în ...
Trump consideră că Spania va face ce este necesar cu ţinta NATO de 5% din PIB pentru apărare
Trump consideră că Spania va face ce este necesar cu ţinta NATO de 5% din PIB pentru apărare
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că, în opinia sa, Spania va face ceea ce este necesar în legătură ...
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal a avut un profit de 30 de milioane de euro în 2024
Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a înregistrat un profit de 30 de milioane de euro în anul financiar 2024, a anunţat ...