Juncker: UE e gata să reacţioneze dacă noile sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei vor submina securitatea energetică a blocului comunitar

Economica.net
26 07. 2017
jean_claude_juncker2_preview_74334100

Camera Reprezentanţilor din SUA a votat un nou proiect de lege ce prevede impunerea a noi sancţiuni împotriva Rusiei, Iranului şi Coreei de Nord. Iniţiativa va trebui să treacă şi de Senat înainte să ajungă pe masa preşedintelui Donald Trump, care are dreptul de a o promulga sau de a-şi exercita dreptul de veto.

„Proiectul de lege al SUA ar putea avea efecte unilaterale neintenţionate care să aibă un impact negativ asupra intereselor UE privind securitatea energetică. Acesta este motivul pentru care Comisia a concluzionat astăzi că, dacă preocupările noastre nu sunt luate în considerare în mod suficient, suntem gata să acţionăm în mod corespunzător într-un interval de câteva zile. Programul nu înseamnă că interesele Europei vin pe ultimul loc”, a declarat Juncker, după o întrevedere cu toţi comisarii europeni.

Germania a avertizat deja cu represalii dacă Statele Unite vor sancţiona companiile germane implicate în construcţia unei noi conducte pentru gaze ruseşti în zona Mării Baltice.

Diplomaţii Uniunii Europene sunt preocupaţi că un eventual conflict Germania-SUA ar putea complica eforturile depuse de Bruxelles pentru a crea un consens privind negocierile cu Rusia asupra proiectului Nord Stream 2.