Juncker vrea ca ajutorul pentru Cipru să fie decis vineri
‘La reuniunea Eurogrupului, nu trebuie numai să se avanseze asupra Ciprului, ci să se găsească o soluţie’, a declarat Juncker, după o reuniune a şefilor de stat şi de guvern ai zonei euro.
‘Nu îmi pot imagina că vom lăsa să treacă weekendul fără a rezolva problema cipriotă’, a a insistat cel care a fost liderul miniştrilor de finanţe din zona euro timp de opt ani.
Întrebat despre o ştergere a datoriei care ar provoca pierderi grele creditorilor privaţi, o soluţie respinsă de Nicosia, Juncker a răspuns: ‘Nu cred că ar trebui să mergem orbeşte spre această soluţie… Trebuie să găsim o soluţie care să nu fie pur şi simplu o ştergere’, a adăugat el.
El a subliniat că zona euro, care a indicat că această soluţie adoptată pentru Grecia a fost un caz unic, ar trebui să fie atentă la ‘credibilitatea’ ei. ‘Grecia fiind un caz unic, nu vom reproduce niciodată soluţia aplicată Greciei’, a insistat el.
O reuniune extraordinară a Eurogrupului va avea loc vineri de la ora 16.00 GMT pentru a se încerca finalizarea planului de ajutor destinat insulei mediteraneene, care trebuie să se supună acum unor măsuri de austeritate importante, aminteşte AFP.
Ciprul a solicitat ajutor financiar în iunie anul trecut, după ce, cele două principale bănci ale sale au cerut ajutor guvernului. El speră să obţină de la zona euro şi FMI un împrumut de 17 miliarde de euro, echivalentul Produsului său Intern Brut.