Junker: Sunt mândru că am participat la un moment crucial – aderarea României la UE

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a declarat joi, în plenul reunit al Parlamentului de la Bucureşti, că este mândru că a participat la un 'moment crucial' pentru viaţa Uniunii - aderarea României la UE.
Economica.net - J, 11 mai 2017, 09:12
Junker: Sunt mândru că am participat la un moment crucial - aderarea României la UE

‘Sunt foarte fericit să mă întorc la Bucureşti, ştiu că uneori pare un clişeu să spun aceasta, ultima oară am venit aici în 2003, este o adevărată onoare să pot să vorbesc astăzi în Parlamentul în care reprezentaţi poporul român, un popor curajos angajat, pe care îl iubesc de atâta timp. Anul acesta sărbătorim 10 ani de la aderarea României la UE şi îmi amintesc cu emoţie de 1 ianuarie 2007, dată istorică la care România a intrat în cercul naţiunilor europene, reconciliate între ele. Cu acea ocazie ne-am unit’, a afirmat oficialul european.

Acesta a subliniat că a susţinut întotdeauna aderarea României la Uniunea Europeană.

‘V-am însoţit ca prim-ministru luxemburghez pe acest drum al aderării, nu într-un mod paternal, ci ca un frate. I-am cunoscut preşedinţii, şi prim-miniştrii din România democratică. (…) O coincidenţă fericită a făcut ca, în decembrie 1997, într-un Consiliu al UE, am decis cu privire la aderarea de mai târziu a României. (…) E mai mult decât o întâmplare, e un simbol puternic, o relaţie strânsă care s-a născut între România – Luxemburg şi europeni, e vorba despre relaţii de inimă, care ţin de sentimente, de căldură umană. (…) Nu trebuie crezută propaganda germană care spune că de fapt primii veniţi în Transilvania erau saxoni. Nu, sunt luxemburghezi de fapt. Deci un prieten fidel care vi se adresează astăzi fără a vă ascunde admiraţia pe care v-o poartă’, a spus Junker.

El a declarat că mulţi europeni nu cunosc efortul făcut de români, nu sunt conştienţi de performanţa unei ţări întregi de a-şi transforma într-un timp scurt sistemul judiciar, economic, politic, social, şi să le armonizeze cu principiile care stau la baza construcţiei europene.

‘Nu este o întâmplare că am încredinţat doamnei comisar Corina Creţu sarcina politicii de solidaritate europeană, prin excelenţă politica de coeziune. Şi trebuie să spun aici că, la Bruxelles, doamna Creţu face o muncă extraordinară. Şi între 2007 şi 2013 fondurile europene au oferit României sprijin. (…) Mă bucur de drumul pe care l-am parcurs şi amintim că acest drum a fost unul dificil, care a cerut multe din partea tuturor. (…) Aş vrea să felicit pentru curaj poporul român. Acest curaj, această voinţă m-au impresionat întotdeauna, gândindu-mă în acelaşi timp şi la reformele care mai trebuie implementate. Mă gândesc, de asemenea, la mecanismele MCV. Până la sfârşitul mandatului meu şi acestea vor trebui realizate’, a mai spus preşedintele Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mega-podul construit de UMB, verificat de experții CESTRIN, înainte de a fi dat în trafic
VIDEO Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mega-podul construit de UMB, verificat de experții CESTRIN, înainte de a fi ...
În vederea desfășurării activităților de monitorizare și verificare a infrastructurii rutiere, echipele CESTRIN sunt prezente astăzi pe teren pentru efectuarea determinărilor tehnice la......
Trump a prezentat site-ul pentru „Gold Card”, o viză permanentă pentru SUA în valoare de 5 milioane de dolari
Trump a prezentat site-ul pentru „Gold Card”, o viză permanentă pentru SUA în valoare de 5 milioane de dolari
Preşedintele Donald Trump a prezentat miercuri site-ul dedicat "Gold Card" (cardul de aur), o viză permanenta pentru Statele ...
Noi benzi unice pentru autobuze în București. Care sunt acestea
Noi benzi unice pentru autobuze în București. Care sunt acestea
Primăria Capitalei a mai creat noi benzi unice pentru autobuzele STB, a anunțat primarul interimar Stelian Bujduveanu.
Țările din UE iau în considerare relaxarea legislației privind emisiile de metan în cazul importurilor de gaze 
Țările din UE iau în considerare relaxarea legislației privind emisiile de metan în cazul importurilor de gaze 
Țările Uniunii Europene ar putea solicita Bruxelles-ului să simplifice legislația UE privind emisiile de metan, care ...