Juraţii deliberează în procesul Oracle versus Google, cu miză de 1 miliard de dolari
Procesul a început în luna aprilie şi va dura aproximativ opt săptămâni.
Juraţii au început să delibereze luni, 30 aprilie, în procesul Oracle versus Google. Reamintim că Oracle a chemat la Curtea Federală gigantul Google, acuzându-l că i-a încălcat dreptul de proprietate intelectuală asupra limbajului de programare Java. Mai exact, Google a dezvoltat sistemul de operare Android încălcând dreptul de proprietate intelectuală pentru Java, care aparţine gigantului Oracle.
În 2010, Oracle a cumpărat compania Sun Microsystems, care a creat Java, cu 7,4 miliarde de dolari.
În pledoaria susţinută luni, avocatul companiei Oracle – Michael Jacobs – a explicat Curţii că acele componente ale limbajului de programare Java, pe care Google le-a copiat, au implicat foarte mult efort creativ. „E ca şi cum ai scrie o simfonie”, a spus Jacobs, în pledoaria sa de închidere.
În continuare, juriul va audia probele referitoare la încălcarea drepturilor de autor ale companiei Oracle. Judecătorul William Alsup va decide o parte din aspectele care ţin de drepturile de autor ale companiei Oracle.