Jurnalişti turci, prădaţi la Constanţa
O echipă de jurnalişti turci, venită să filmeze un reportaj în România, a rămas fără echipamente şi fără bani într-un restaurant cu specific turcesc din apropierea gării. Acestora le-au fost furate toate bunurile pe care făcuseră imprundenţa să le lase la vedere în microbuzul parcat în faţa localului în care mâncau. Cum şi geamul era lăsat întredeschis, hoţii s-au simţit pur şi simplu invitaţi să îşi însuşească bunurile şi banii. Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere ale localului, iar imaginile au fost puse la dispoziţia anchetatorilor.
Poliţiştii spun că pe imagini se văd două persoane care scot subiectele din maşină, un adult şi un copil. Cei doi jurnalişti au lipsit de lângă microbuz aproape o oră, timp în care hoţii au acţionat. Valoarea prejudiciului se ridică la aproximativ 280.000 de lei. Unul dintre cei doi jurnalişti a rămas şi fără paşaport, aşa că a cerut ajutor Consulatului Turciei pentru a se putea întoarce acasă.