Jurnaliştii americani sunt pesimişti în ce priveşte evoluţia meseriei lor

Jurnaliştii americani par pesimişti în ce priveşte evoluţia meseriei lor, despre care ei cred, în marea lor majoritate, că merge ''într-o direcţie greşită'', relevă un studiu publicat de Universitatea din Indiana, transmite luni AFP.
Economica.net - mar, 06 mai 2014, 16:51
Jurnaliştii americani sunt pesimişti în ce priveşte evoluţia meseriei lor

Potrivit anchetei, care are loc din zece în zece ani – precedentele fiind realizate în 1971, 1982, 1992, 2002 şi 2012 -, 59,7% dintre jurnalişti estimează că profesia lor merge într-o direcţie greşită, faţă de 23,1% care au o opinie contrară.

Întrebaţi despre problema cea mai importantă căreia trebuie să-i facă faţă presa în prezent, ei au evocat scăderea veniturilor (20,4%), ameninţările reprezentate de presa online (11,4%), reducerile de posturi (11,3%), nevoia unui nou model economic (10,8%) şi muncă superficială (9,9 %).

Pesimismul reporterilor chestionaţi transpare, de asemenea, în faptul că doar 23,3% dintre ei se declară ”foarte mulţumiţi” de munca lor, procentul lor fiind de 33,3% în 2002 şi de 49% în 1971.

”În total, circa un sfert dintre jurnaliştii americani spun că nu sunt sau că nu sunt deloc mulţumiţi în legătură cu meseria lor”, subliniază autorii studiului, reamintind că această proporţie era de 16,1% în 2002.

În redacţia lor, jurnaliştii se simt, printre altele, din ce în ce mai puţin autonomi: doar 33,6 % dintre ei spun că au ”o libertate aproape totală” în alegerea subiectelor lor, faţă de 40% în 2002, 44% în 1992 şi 60% în 1982 şi 1972.

Ancheta a fost realizată online în toamna lui 2013 pe un eşantion de 1.080 de jurnalişti proveniţi din toate tipurile de media.

 

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de 1,062 de miliarde de lei, în scădere de 10,5% (sau 124,5 milioane de lei),......
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat ...
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...