Jurnaliştii din Grecia intră în grevă pentru 24 de ore

Jurnaliştii din Grecia au intrat într-o grevă de 24 de ore pentru a cere menţinerea locurilor de muncă şi pentru a protesta faţă de tăierile salariale generalizate în acest sector, afectat de criza economică, relatează AFP.
Economica.net - lun, 28 mai 2012, 10:50
Jurnaliştii din Grecia intră în grevă pentru 24 de ore

Majoritatea televiziunilor şi radiourilor, precum şi agenţia de presă naţională Ana nu difuzează niciun buletin de ştiri sau emisiuni informative, iar principalele site-uri de Internet nu sunt actualizate, în timp ce ziarele nu vor apărea marţi.

Greva, care a început luni la ora 03.00 GMT (06.00 ora Romîniei), este în principiu obligatorie pentru jurnaliştii greci, care se expun altfel sancţiunilor corporatiste.

Sindicatele jurnaliştilor au lansat această mişcare pentru a cere „semnarea unor convenţii colective demne”, precum şi „salvarea locurilor de muncă” în faţa concendierilor în lanţ, ce au depăşit numărul de 4.000 de la începutul crizei datoriilor, în 2010.

Potrivit sindicatelor, patronatul din acest sector impune, de asemenea, de mai multe luni contracte individuale ce includ scăderi salariale de 20-30 la sută, precum şi şomaj tehnic.

Umflat artificial din 1990 de clientelismul politic, de credite bancare abundente şi absenţa oricărei reglementări, sectorul media a pierdut în doi ani trei ziare, dintre care doi piloni de bază ai presei de stânga To Vima şi Eleftherotypia, precum şi postul privat de televiziune Alter.

Te-ar mai putea interesa și
Un investitor mare al Lufthansa cere companiei să acționeze mai hotărât în ceea ce privește sindicatul
Un investitor mare al Lufthansa cere companiei să acționeze mai hotărât în ceea ce privește sindicatul
Conducerea Lufthansa ar trebui să adopte o atitudine mai hotărâtă în faţa opoziţiei venite din partea reprezentanţilor salariaţilor, a declarat investitorul miliardar Klaus-Michael Kuehne,......
Cum s-au mișcat tranzacțiile imobiliare în primele 4 luni
Cum s-au mișcat tranzacțiile imobiliare în primele 4 luni
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat datele despre numărul de tranzacții imobiliare ...
Rompetrol Rafinare și-a redus pierderile în 2024, dar și cifra de afaceri
Rompetrol Rafinare și-a redus pierderile în 2024, dar și cifra de afaceri
Compania Rompetrol Rafinare, lider în rafinare și petrochimie, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 15 miliarde ...
De pe 1 iunie începe programul Litoralul pentru toți. Tarifele încep de la 44 lei/noapte, fără masă
De pe 1 iunie începe programul Litoralul pentru toți. Tarifele încep de la 44 lei/noapte, fără masă
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediţia cu numărul 46 a programului „Litoralul pentru ...