Justiţia americană a închis Megaupload.com
Justiţia americană a decis, joi, închiderea site-ului Megaupload.com, una dintre cele mai importante platforme de partajare a fişierelor pe internet, acuzată de încălcarea legislaţiei referitoare la drepturile de autor, potrivit presei franceze.
Şapte persoane au fost acuzate de violarea drepturilor de autor, autorităţile americane apreciind că ei au obţinut un câştig de 175 de milioane de dolari, prin distribuirea de filme, seriale şi alte produse piratate. Prejudiciul creat deţinătorilor acestora drepturi de autor s-ar ridica la jumătate de miliard de dolari, aceasta fiind unul dintre cele mai mari cazuri de violare a drepturilor de autor instrumentat vreodată în Statele Unite.
Închiderea Megaupload.com a fost urmată de represalii din partea cunoscutei grupări de hackeri Anonymous, care au anunţat că au scos din funcţiune site-urile FBI, al ministerului Justiţiei şi al casei de discuri Universal Music.