Juventus şi Livorno obligate să plătescă clubului Chelsea 21 mil. euro pentru Mutu – presă

Economica.net
18 10. 2013
adrian_mutu_73978800

Iniţial, această sumă ar fi trebuit să fie plătită de Mutu, acum la echipa franceză Ajaccio, dar Chelsea s-a îndreptat spre cele două grupări italiene după ce nu a obţinut banii de la român, a precizat violanews.com, care citează Gazzetta dello Sport. Suma datorată englezilor este de 17,7 milioane de euro, la care se adaugă dobânda, rezultând peste 21 de milioane de euro. Juventus şi Livorno au termen 21 de zile să facă recurs la TAS.

Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de Federaţia Engleză (FA) pentru consum de cocaină. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.

Jucătorul român a ajuns în 2005, liber de contract, la Juventus, prin intermediul clubului Livorno.

Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, că Mutu trebuie să plătească fostului său club, Chelsea, despăgubiri în valoare de 17.173.990 de euro, pentru încălcarea contractului, iar internaţionalul român a cerut TAS să anuleze hotărârea FIFA şi să stabilească faptul că nu trebuie plătită nicio compensaţie.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, la 31 iulie 2009, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA. În 14 septembrie 2009, internaţionalul român a înaintat la Tribunalul Federal Elveţian, recursul la decizia TAS, dar acesta a fost de asemenea respins, în iunie 2010.