Kalinov, vicepreşedinte Raiffeisen Bank: Soldul creditelor a crescut cu 15% în T1 2021. Vom finanţa cu 5 milioane de euro startup-urile

25 05. 2021
vladimir-kalinov2

„Dacă e să ne gândim la evoluţia creditării anul acesta, pe ambele segmente vedem creştere. Este clar că prezenţa noastră în derularea programelor cum este  IMM Invest dar şi a altor programe cum sunt cele administrate de Fondul European de Investiţii, ne ajută mult în perioada asta şi, în egală măsură, îi ajută şi pe clienţi”, a declarat Vladimir Kalinov, vicepreşedintele de retail al Raiffeisen Bank pentru Economica.net.

Conform situaţiilor prezentate de acesta, la sfârşitul primului trimestru, soldul creditelor Raiffeisen Bank a crescut cu 15% (an la an). Datele publicate de BNR arată că, în primul trimestru din acest an creditul privat a înregistrat o creştere medie de 5,7% an/an, în condiţiile majorării componentei în lei cu 10% an/an, în timp ce pe segmentul creditării în valută a fost o scădere cu peste 3% an/an. Comparativ, în T1/2020 creditarea totală creştea cu 7,1%, în medie, iar pe ansamblul întregului an 2020, soldul creditului privat a înregistrat o creştere medie de circa 5,1% faţă de ianuarie – decembrie 2019.

În privinţa defalcării pe tipuri de credite: persoane fizice versus persoane juridice, se pare că Raiffeisen Bank este îndreptată mai mult către creditarea companiilor. „Evoluţia cererii pentru creditele ipotecare a fost una foarte bună anul trecut, cu excepţia celor două luni de carantină, iar  acest trend continuă şi în 2021. Pe de altă parte, suntem într-o perioadă marcată de multe incertitudini, cererea creşte pentru creditele imobliare, dar să vedem cum va fi exact pentru că şi pe partea de risc politicile se adaptează permanent la evoluţiile pieţei. La finalul trimestrului întâi 2021 înregistram o creştere a soldului net pentru creditele ipotecare de 7% (an la an). Pe creditele de consum am văzut o creştere ceva mai mică în aceeşi perioadă”, spune Vladimir Kalinov.

Vicepreşedintele Raiffeisen mizează însă pe faptul că, „Anul acesta vom acorda şi finanţări totale de 5 milioane de euro antreprenorilor români aflaţi la început de drum, prin programul factory by Raiffeisen, completat şi cu o componentă educaţională, Startup Studio”. Banca speră că prin acest program vor fi finanţate circa 100 de startup-uri românești. În primele trei ediții, în fabrica Raiffeisen Bank au fost înscrise mai mult de 760 de idei de afaceri, iar peste 200 de startup-uri au fost finanțate cu credite în valoare totala de 8 milioane de euro. Programul acordă credite avantajoase de până la 50.000 euro startup-urilor din România.