Kamala Harris avansează în sondaje şi şi-ar putea prezenta marţi candidatul la postul de vicepreşedinte

Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, candidată la preşedinţie din partea Partidului Democrat. a câştigat teren în sondaje în faţa adversarului republican Donald Trump în şase din cele şapte state care pot decide soarta alegerilor din noiembrie, transmite miercuri Reuters.
AGERPRES - mie, 31 iul. 2024, 11:55
Kamala Harris avansează în sondaje şi şi-ar putea prezenta marţi candidatul la postul de vicepreşedinte

Surse ale aceleiaşi agenţii susţin că Harris va participa marţi, în Philadelphia, la primul miting alături de persoana desemnată drept candidat la funcţia de vicepreşedinte. Organizarea evenimentului în Pennsylvania pare să sugereze că guvernatorul statului respectiv, Josh Shapiro, în vârstă de 51 de ani, este cel mai bine plasat în lista scurtă de posibili parteneri electorali pentru lidera democrată.

Un asistent al campaniei democrate a afirmat că alegerea primului oraş nu trebuie considerată un indiciu decisiv, deoarece Harris va face un turneu de patru zile în mai multe state. Conform surselor Reuters, se aşteaptă ca ea să îşi anunţe opţiunea pentru eventualul vicepreşedinte luni, înaintea mitingului de la Philadelphia.

În afară de Shapiro, Harris ar putea opta pentru Andy Beshear, guvernator al statului Kentucky; pentru Mark Kelly, senator de Arizona; pentru Tim Waltz, guvernator în Minnesota; sau pentru Pete Buttigieg, ministrul transporturilor.

Un sondaj Bloomberg News/Morning Consult efectuat în 24-28 iulie în rândul alegătorilor înscrişi pe listele electorale, ale cărui rezultate au fost publicate marţi, arată că Harris are un avans de 11 puncte procentuale în faţa lui Trump în statul Michigan şi câte două puncte în statele Arizona, Wisconsin şi Nevada, în timp ce republicanul conduce cu patru puncte procentuale în Pennsylvania şi cu două în Carolina de Nord. Cei doi candidaţi sunt la egalitate în Georgia.

Wisconsin este singurul stat în care Trump a redus din diferenţă, comparativ cu un sondaj precedent, în care candidatul democrat era încă preşedintele Joe Biden, înainte ca acesta să se retragă şi rolul să fie preluat de Harris.

După un studiu similar al Bloomberg/Morning Consult din 1-5 iulie, Trump era în faţa lui Biden în Pennsylvania cu şapte puncte procentuale, în Arizona, Nevada şi Carolina de Nord cu trei, respectiv în Georgia, cu un punct.

Marjele de eroare ale ambelor sondaje în statele menţionate sunt de 3-5 puncte procentuale.

Shapiro ar putea să contribuie la o victorie a democraţilor în Pennsylvania, unde l-a surclasat pe contracandidatul republican Doug Mastriano, obţinând 56% din voturi; statul este în general cunoscut pentru rezultatele strânse ale alegerilor, care pot înclina în favoarea oricăruia din cele două mari partide, la fel ca Michigan şi Wisconsin.

Guvernatorul ar fi al doilea evreu nominalizat ca posibil vicepreşedinte în istoria SUA, după Joe Liebermann, care a candidat fără succes în 2000 alături de Al Gore.

De obicei, echipele de campanie ale candidaţilor la preşedinţie încep să ia în considerare partenerii posibili ai acestora, care vor fi desemnaţi ca eventuali vicepreşedinţi, încă din primăvară, după alegerile interne din cele două mari partide – Democrat şi Republican. Astfel, procesul de selecţie poate dura câteva luni, suficient timp pentru a decide care este partenerul cel mai bun din punct de vedere politic şi personal.

Harris este nevoită să aleagă într-un timp mult mai scurt – Comitetul Naţional Democrat a stabilit că data-limită este 7 august. De verificarea posibililor candidaţi se ocupă firma de avocatură Covington & Burling a fostului procuror general Eric Holder Jr., care a făcut aceleaşi demersuri în în 2008, pentru Barack Obama, care a câştigat în echipă cu Joe Biden.

Candidaţii sunt testaţi neoficial, prezentându-şi posibilele contribuţii în presă şi la evenimentele de campanie.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...