Kamala Harris: Un atac asupra unui stat NATO este un atac asupra tuturor statelor din Alianță

11 03. 2022
kamala-harrris-klaus-iohannis-cotroceni

„Statele Unite ale Americii sunt dedicate prieteniei şi alianţei cu România”, a arătat ea şi a amintit că în România există prezenţă militară americană prin rotaţie.

În ceea ce priveşte dislocarea de trupe suplimentare, oficialul american a spus că „este o situaţie dinamică şi vom evalua nevoile pe care le avem pentru a menţine stabilitatea în regiune”.

„Angajamentul SUA faţă de Tratatul Nord-Atlantic este de neclintit. Luăm lucrurile foarte în serios şi suntem pregătiţi să acţionăm conform cu ceea ce declarăm când spunem că un atac împotriva unui stat aliat NATO este un atac împotriva tuturor. Angajamentul nostru este ferm. Când repetăm şi preşedintele Joe Biden o spune – vom apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO. Aşa că sunt prezentă în România, azi, pentru a reafirma acest angajament”, a punctat Harris.