Kate Middleton îşi sărbătoreşte cea de-a 30-a aniversare în familie

Kate Middleton, ducesă de Cambridge, care a devenit, anul trecut, soţia prinţului William, va împlini, luni, 30 de ani, dar va sărbători evenimentul discret, în familie, relatează dailymail.co.uk.
Economica.net - sâm, 07 ian. 2012, 11:54

Deşi au existat zvonuri potrivit cărora cumnatul lui Kate Middleton, prinţul Harry, i-ar fi pregătit acesteia o petrecere surpriză, un purtător de cuvânt de la Palatul St. James a declarat: „Indiferent de ce tip de celebrare este vorba, evenimentul va fi unul discret şi restrâns”.

Cu o zi înainte de aniversarea ducesei, cuplul Kate – William va fi prezent la premiera musicalului „War Horse” din Leicester Square. Totodată, prinţul William va fi la muncă săptămâna viitoare, la baza militară la care este desemnat să activeze.

Catherine, ducesă de Cambridge, aşa cum este numită oficial în Marea Britanie, care va împlini luni vârsta de 30 de ani, a avut nevoie de mai multe săptămâni pentru a alege cauzele umanitare pe care doreşte să le susţină de acum înainte şi care sunt considerate o reflecţie a preocupărilor şi intereselor sale.

Ea a decis în cele din urmă să susţină patru asociaţii, care se ocupă în special de problemele cauzate de droguri, ajută tinerii săraci şi utilizează arta ca terapie pentru copiii cu tulburări de comportament. Kate va fi şi voluntar într-o asociaţie de cercetaşi.

Aceste alegeri „reflectă interesul personal” pe care ducesa de Cambridge „îl are pentru arte, pentru promovarea activităţilor în aer liber şi pentru sprijinul acordat persoanelor sărace şi mai ales copiilor”, au declarat reprezentanţii casei regale britanice într-un comunicat.

Patronarea asociaţiilor de caritate este un rol îndrăgit de familia regală britanică, care promovează în mod tradiţional anumite cauze umanitare.

Este o activitate în care Diana, mama prinţului William, decedată în urma unui accident de automobil în urmă cu aproape 15 ani, a excelat, devenind o figură emblematică pentru cauzele umanitare din lumea întreagă.

Kate Middleton s-a căsătorit în aprilie 2011 cu prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, în cadrul unei ceremonii fastuoase la Londra, care a „reparat” blazonul monarhiei britanice, serios afectat după „anii negri” ce au urmat divorţului dintre Charles şi Diana.

Kate a făcut deja mai multe deplasări oficiale cu soţul ei şi a participat pentru prima dată la tradiţionalele petreceri de Crăciun, alături de regina Elizabeth a II-a, iar popularitatea de care se bucură a contribuit la o creştere a popularităţii familiei regale britanice.

Te-ar mai putea interesa și
Primul oraș din România unde prețul mediu pentru un apartament ajunge la 3.000 de euro/mp
Primul oraș din România unde prețul mediu pentru un apartament ajunge la 3.000 de euro/mp
2025 vine cu surprize pentru care vor să-și cumpere o locuință. În cel mai scump oraș din țară prețurile au ajuns la un nou record, iar față de începutul anului trecut prețurile sunt mai......
Rolls-Royce va investi 300 de milioane de lire sterline pentru a personaliza mașinile pe care le dezvoltă la Goodwood
Rolls-Royce va investi 300 de milioane de lire sterline pentru a personaliza mașinile pe care le dezvoltă la Goodwood
Producătorul britanic de automobile de lux Rolls-Royce a anunțat miercuri că va investi 300 de milioane de lire sterline ...
Se reiau exporturile de ovine către Regatul Arabiei Saudite
Se reiau exporturile de ovine către Regatul Arabiei Saudite
În perioada 8-12 ianuarie, o delegație oficială din Regatul Arabiei Saudite efectuează o vizită de lucru în România, ...
Scumpirile continuă – Preţurile producţiei industriale în UE au crescut în noiembrie
Scumpirile continuă – Preţurile producţiei industriale în UE au crescut în noiembrie
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în noiembrie 2024, comparativ cu luna anterioară, ...