Kaufland a deschis azi al treilea magazin din Oradea. Au ajuns la 97 în toată ţara
Retailerul german Kaufland a inaugurat astăzi un al treilea magazin în Oradea, pe Str. Ștefan Octavian Iosif nr. 3 (Ioşia), aceasta după ce la începutul acestui an a deschis un alt magazin pe strada Nufărului, potrivit unui comunicat al companiei.
Noua unitate, aflată în spatele fostei fabrici Înfrăţirea, are o suprafaţă de circa 4.000 de metri pătraţi şi comercializează aproximativ 20.000 de articole alimentare şi nealimentare. Hipermarket-ul dispune de 240 de locuri de parcare, iar servirea este asigurată de 130 de angajaţi.
Pe 22 octombrie, cel mai mare retailer de produse alimentară din România va inagura şi cel de-al optulea magazin din Bucureşti. Unitatea este amplasată pe Şoseaua Olteniţei nr 388, în sectorul patru al Bucureştiului, pe un teren de aproximativ 20.000 de metri pătraţi pe care l-ai achiziţionat de la producătorul de caroserii Romprim. Unitatea se află în apropierea staţiei de metrou Apărătorii Patriei, într-o zonă în care pe o rază de doi kilometri se află magazine ale reţelelor Carrefour (Vitantis, Grand Arena), Cora (Sun Plaza) şi Auchan (Berceni).
Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1 110 magazine în 7 ţări, în Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România.
Kaufland România are peste 12 700 de angajaţi, la sediul central din Bucureşti, în magazinele deschise, precum şi la centrele logistice situate în Parcul Industrial Ploieşti și Turda.