Kaufland a pus automate de reciclare în toate magazinele din România

Compania Kaufland a plasat în toate cele 144 de magazine din România automate de reciclare pentru recipiente de plastic, sticle sau doze de aluminiu, potrivit unui comunicat remis miercuri de comerciant.
AGERPRES - mie, 01 sept. 2021, 17:39
Kaufland a pus automate de reciclare în toate magazinele din România

Kaufland România a început dotarea magazinelor cu automate de colectare selectivă din anul 2018, debutând cu 3 magazine.

De la începutul anului şi până în prezent, peste 1 milion de clienţi au folosit automatele de reciclare puse la dispoziţie de Kaufland, reciclând peste 5.700.000 de ambalaje, potrivit comunicatului.

Numărul de clienţi care reciclează a crescut în prezent cu peste 40% faţă de cei 700.000 care reciclau în septembrie 2020.

Kaufland şi-a propus ca până în anul 2025 să reducă cu 20% utilizarea plasticului, iar 100% din ambalajele produselor marcă proprie să fie realizate din materiale care permit un nivel maxim de reciclare.

Clienţii care folosesc automatele şi reciclează ambalaje primesc reduceri la cumpărături, în cadrul campaniei „Reciclezi şi Salvezi”, se precizează în comunicat.

Astfel, clienţii care reciclează ambalaje primesc cupoane de reducere, astfel: persoanele care aduc 5 recipiente (recipiente de plastic cu volum de până la 3 litri, sticle sau doze de aluminiu cu volum de până la 1 litru) la automatele din parcările magazinelor primesc un cupon cu 10% extra reducere faţă de preţul promoţional comunicat în ofertă pentru articolele semnalizate cu indicativul „Reciclezi şi Salvezi”.

Cupoanele pot fi obţinute şi utilizate timp de 2 săptămâni în toate magazinele Kaufland.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Protestul AUR din București a luat amploare. Manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat”
UPDATE: Protestul AUR din București a luat amploare. Manifestația are „un caracter paşnic şi civilizat”
Numărul protestatarilor prezenți la mitingul organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depășit zece mii - după unele estimări chiar mai mult - iar, conform Jandarmeriei București......
Controverse în guvernul german pe tema ajutoarelor pentru Ucraina
Controverse în guvernul german pe tema ajutoarelor pentru Ucraina
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a atenţionat în legătură cu consecinţele pe care le-ar avea reducerea sprijinului ...
Grilele notarilor 2025 în București. După trei ani de stagnare, valorile apartamentelor au fost actualizate în creștere
Grilele notarilor 2025 în București. După trei ani de stagnare, valorile apartamentelor au fost actualizate în creștere
Notarii au publicat grilele cu valorile apartamentelor valabile pentru 2025, în București. După trei ani în care valorile ...
Ministerul de Interne își extinde centrul de date cu o investiție estimată la 720 mil. lei
Ministerul de Interne își extinde centrul de date cu o investiție estimată la 720 mil. lei
Ministerul Afacerilor Interne anunţă o licitaţie pentru furnizarea de echipamente informatice şi licenţe software, în ...