Kaufland deschide al cincilea hipermarket din Iași

23 02. 2022
Kaufland Iasi Tatarasi (5)

Prin această investiție, Kaufland România creează peste 100 de noi locuri de muncă, venind astfel în sprijinul economiei locale.

Cu ocazia deschiderii, clienții sunt așteptați cu reduceri și oferte speciale la articole alimentare și nealimentare începând cu 24 februarie. Magazinul va funcționa între orele 6:30 și 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminică între orele 8:00 și 20:00.

Situat pe Strada Aurel Vlaicu Nr. 54A din Iași, noul magazin este construit pe o suprafață de aproximativ 6.000 mp, dintre care peste 3.000 mp sunt alocați spațiului de vânzare. În plus, noul Kaufland din Iași dispune de aproximativ aproape 4.000 de mp de spații verzi, pe care s-au plantat peste 70 de arbori și 150 de arbuști.

Parcarea generoasă oferă 307 locuri, dintre care 10 pentru persoane cu dizabilități și 8 pentru părinți. Pentru cei care aleg mijloacele de transport alternativ, parcarea este prevăzută cu stație de încărcare pentru mașinile electrice și rastele pentru biciclete.

Clienții vor găsi în noul Kaufland 10 case de marcat standard și 6 case express, de tip self-service, pentru plata rapidă a cumpărăturilor. De asemenea, magazinul este dotat cu o vitrină extinsă cu servire asistată, de 21 de metri, precum și raioane de pește proaspăt, legume-fructe, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

În galeria comercială a magazinului, clienții au acces la o zonă de Food Court, cu un restaurant cu preparate tradiționale, fast-food și cofetărie, precum și o farmacie, un magazin de accesorii GSM, o casă de schimb valutar și un oficiu de asigurări.

La punctul Grill din exterior, clienții sunt așteptați cu un meniu extins de preparate savuroase – pui rotisat, mici, ceafă de porc, pulpe de pui, crispy, cartofi prăjiți și altele.

Kaufland România susține și încurajează sustenabilitatea în rândul angajaților, partenerilor și clienților săi. Astfel, și noul hipermarket dispune de o serie de infrastructuri ecologice, în interior și în parcare:

La intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată pentru comportamentul ecologic cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare.

Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

În parcare și la intrarea în magazin, clienții pot recicla sticle din plastic, de sticlă sau doze din aluminiu, folosind automatele de reciclare tip self-service. Aici pot depune trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.

În parcare, clienții au la dispoziție o stație e-charge, dotată cu două locuri pentru încărcarea rapidă a mașinilor electrice.

Magazinul integrează și un punct de colectare a măștilor de unică folosință, care vor fi ulterior eliminate din mediu și valorificate energetic, în cadrul unui proiect pilot de mediu, inițiat de organizația neguvernamentală „Orașul Meu, Culorile Mele”, cu sprijinul Kaufland România. Vor fi putea fi colectate patru tipuri de măști: măștile de plastic de unică folosință, măștile FFP2, măștile FFP3 și măștile chirurgicale, dacă nu provin dintr-un mediu medical. Nu vor putea fi colectate măști din material textil, confecționate acasă sau alte articole de protecție, deșeuri periculoase (ascuțite, inflamabile, reactive, corozive, toxice, infectate sau patogene), deșeuri medicale, baterii, recipiente sub presiune sau sticlă spartă.

Noul hipermarket din Iași este complet sigur și respectă toate măsurile sporite de protecție și prevenție aplicate în rețeaua Kaufland în această perioadă:

Toate suprafețele de contact și obiectele des utilizate de clienți și angajați, toaletele și spațiile comune sunt dezinfectate frecvent;
Magazinul este dotat cu stații cu dezinfectant de mâini gratuit;
Casele de marcat sunt dotate cu geamuri de protecție din plexiglas;
Pe podeaua din zonele de trafic sunt amplasate benzi care indică distanța de siguranță de minim 2 metri;
Toți angajații au echipamente de protecție și cunosc măsurile de prevenție, având la dispoziție și o linie telefonică specială pentru informare corectă și completă;
În magazin sunt difuzate și afișate mesaje de informare și reamintire a importanței respectării măsurilor de prevenție.