Kaufland inaugurează al optulea magazin din Republica Moldova
Potrivit proiectului, suprafața de vânzare va fi de aproximativ 2.500 m2, magazinul având zece case de marcat, iar parcarea va avea o capacitate de 179 de locuri, dintre care opt vor fi destinate pentru persoanele cu nevoi speciale și patru locuri pentru familiile cu copii. Magazinul va funcționa de luni până duminică, în intervalul orelor 8:00- 23:00. Accesul spre magazin va fi din strada Kiev și strada Bogdan Voievod.
Noul magazin oferă accesul la un raion cu pește proaspăt, raion extins de legume și fructe, vitrină cu servire asistată – cu o lungime de aproape 30 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.
La punctul Grill din exterior, clienții sunt așteptați cu un meniu extins de mâncăruri gata preparate: pui rotisat, meniu steak din ceafă de porc, nuggets, crispy, cabanos, cartofi prăjiți și altele. Unitatea are o galerie comercială exterioară unde clienții vor găsi farmacie, schimb valutar și un chioșc de ziare.
Ținând cont de strategia Kaufland la nivel internațional, compania anunță o investiție în energia regenerabilă și începe dotarea magazinelor cu panouri fotovoltaice. Astfel, Kaufland de pe strada Kiev va fi primul magazin dotat cu peste 538 de panouri fotovoltaice, ce vor genera energie verde și vor contribui la diminuarea impactului asupra mediului, reducând anual cu peste 126.403,00 de tone emisiile de CO2. Panourile fotovoltaice vor ocupa o suprafață totală de aproximativ 2.800 de m2 și vor fi amplasate pe acoperiș. Acestea pot produce în termeni absoluți, aproximativ 268.942,00 kWh/an.
În linie cu angajamentul companiei față de mediu, noul magazin va avea o stație de încărcare pentru automobilele electrice, cu posibilitatea de încărcare simultană a două automobile și rastele pentru biciclete. De asemenea, magazinul este prevăzut cu sisteme de reciclare, unde clienții sunt recompensați pe loc pentru fiecare gest sustenabil:
• În parcarea magazinului, clienții vor găsi un automat de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Se pot colecta aici trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).
• La intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele produselor de îngrijire personală sau de curățenie. Pentru aceasta, vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 50% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară.
Clienții pot depune sticle goale din plastic, de la șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, săpun lichid, dar și recipiente goale de la produsele de curățenie, precum, detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.
În total, compania va investi aproximativ 20 de milioane MDL în lucrări de infrastructură publică și soluții de trafic. Astfel, Kaufland și-a asumat amenajarea trotuarului și a spațiului verde din teren, refacerea integrală a străzii adiacente Nadejda Russo, construcția pluvialei pe strada Kiev, amenajarea curților și construcția rețelelor noi.
Kaufland își menține angajamentul de investiții în Republica Moldova și continuă implicarea în proiectele de responsabilitate socială. Pilonii strategiei Kaufland la nivel internațional prevăd investiții în programe educaționale, sociale, proiecte culturale, inițiative de promovare a unui mod de viață sănătos și de protecție a mediului înconjurător.
În septembrie 2019, Kaufland a deschis primele sale două magazine în orașul Chișinău, situate în sectorul Botanica și în sectorul Ciocana. În septembrie 2020 a fost inaugurat primul magazin din nordul țării, în municipiul Bălți, iar în anul 2021 Kaufland a deschis încă trei magazine, la Ungheni, pe 18 februarie, la Comrat, pe data de 11 martie și al treilea magazin la Chișinău, pe strada Nicolae Testemițanu 3. În acest an, Kaufland a deschis și primul magazin în municipiul Orhei, pe 12 aprilie.