Kaufland introduce un nou concept de magazin în România, în premieră mondială. Are galerii comerciale cu pereţi de sticlă şi case ultra-rapide

Retailerul german Kaufland, numărul unu pe piaţa comerţului alimentar din România, a investit în remodelarea a trei dintre magazinele sale mai vechi, din Iaşi. Acestea devin primele din ţară cu galerii comerciale ale căror fațade sunt vitrate. Mai mult, compania testează la Iaşi casele de marcat cu scannere ultra-rapide, parte a unui proiect pilot internațional implementat mai întâi în Iași, în magazinul situat pe str. Păcurari.
Economica.net - mie, 20 dec. 2017, 10:09
Kaufland introduce un nou concept de magazin în România, în premieră mondială. Are galerii comerciale cu pereţi de sticlă şi case ultra-rapide

Retailerul alimentar Kaufland lansează un nou concept de magazin în Iaşi, prin remodelarea celor trei hypermarketuri ale sale din șos. Păcurari nr. 86M, str. I. P. Pavlov nr. 14 și str. Mitropolit Varlaam nr. 20, informează un comunicat al companiei.

În urma modificărilor făcute, Kaufland inaugurează practic, pentru prima dată la Iași, noul concept de open mall, prin care reinventează galeriile comerciale pentru chiriași, deschizând în exteriorul magazinului un spațiu nou de cumpărături. Mai mult, acestea sunt primele magazine Kaufland din România care propun galerii comerciale cu pereți de sticlă (fațade vitrate), pentru chiriași fiind amplasate containere speciale de exterior în parcarea magazinelor, iar în interior amenajarea acestora s-a făcut sub formă de insule deschise.

În plus, în magazinul  de pe strada Păcurari, casele de marcat au fost modernizate și sunt prevăzute cu scannere ultra-rapide, într-un nou proiect pilot internațional implementat mai întâi în Iași.

Printre magazinele prezente în open mall se numără: schimb valutar, servicii telecom, centru de presă, farmacie. În total, magazinele Kaufland cuprind peste 15 puncte comerciale, incluzând curățătorie, centru de copiere chei, accesorii GSM sau magazin de electrocasnice.

„Iași devine astfel primul oraș din țară, după Capitală, în care compania implementează cele mai noi formate moderne de magazine, ce includ Food Court și Open Mall – acest concept fiind introdus în premieră în România în această vară de către Kaufland”, anunţă compania..

De asemenea, Kaufland aduce și prima zonă de Food Court în magazinele din Iași, care găzduiește restaurantul de tip street-food The Box și Sweet Blanca, cofetărie cu sortiment extins de cafenea (magazinele de pe str. Pavlov și de pe str. Păcurari) și pizza (magazinul din Nicolina).

În interiorul magazinelor, Kaufland introduce noul raion sub conceptul To Go, ce oferă produse pregătite pentru consum imediat, gata ambalate și rapid de luat, precum sandvișuri, salate convenience, băuturi răcite etc. Raionul este amplasat în apropierea caselor de marcat, special pentru clienții care vin în pauza de masă și se grăbesc.

De asemenea, toate cele trei magazine beneficiază de câte un raion nou de pește proaspăt la vitrina cu servire asistată și de un spațiu mai mare pentru zona de legume-fructe, care este dotat cu tehnologie de răcire a meselor pe care sunt amplasate produsele. În apropierea raioanelor de brutărie sunt disponibile acum mașini speciale de feliat pâinea.

Magazinele beneficiază și de o nouă configurație, pentru un traseu al cumpărăturilor mai rapid și mai ușor. Astfel, navigarea prin magazin este eficientizată printr-un nou sistem de ghidaj prin pictograme ce semnalizează categoriile de produse sau servicii, dar și o nouă segmentare a spațiului și rafturilor, cu scurtături printre raioane, pentru facilitarea orientării.

În plus, magazinele funcționează cu o tehnologie sustenabilă, fiind prevăzute cu instalații de climatizare ecologică – un sistem complex ce recuperează căldura de la vitrinele și instalațiile frigorifice și permite economisirea resurselor naturale. Dacă pe timp de iarnă instalația încălzește magazinul, pe timpul verii, instalația inversează procesul, pentru a obține în magazin temperaturi ambientale plăcute.

„Suntem bucuroși să aducem cele mai moderne standarde internaționale de amenajare în magazinele din Iași. Acesta este al doilea oraș din țară în care aducem concepte precum zona de Food Court și Open Mall, special pentru a oferi o experiență completă de cumpărături, mai mult decât una plăcută și rapidă. Acest scop este foarte important pentru noi. Avem mereu multe idei noi și abia așteptăm să le implementăm pentru clienții noștri”, a declarat Valer Hancaș, Director Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări și o rețea de 116 magazine în România. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru dintre cele șase grupuri ale hidrocentralei Stejaru. Celelalte două au......
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sistemul de sănătate este cel mai afectat de măsurile fiscale din "ordonanţa trenuleţ", în condiţiile în care toate ...
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, ...
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, ...