Kaufland pune la dispoziția clienților sistemul K-Scan

Kaufland România introduce în magazine K-Scan, un nou serviciu prin care clienții își pot scana singuri produsele.
Ion Dobreanu - lun, 19 apr. 2021, 13:10
Kaufland pune la dispoziția clienților sistemul K-Scan

Conform Kaufland, clienții pot astfel să își scaneze singuri produsele, iar la casa de marcat doar să finalizeze cumpărăturile. Procedeul poate fi efectuat fie cu propriul telefon mobil, prin aplicația Kaufland, fie cu ajutorul scannerului de mână, nou introdus în magazine.

Telefonul mobil personal sau scannerele de mână din magazine calculează suma de plată, care se poate achita apoi direct la casele express. În acest mod, experiența la cumpărături devine mult mai rapidă și mai sigură, sunt evitate aglomerația și așteptarea la casă și nu mai este nevoie de așezarea cumpărăturilor pe bandă și înapoi în coș.

Noul sistem este implementat momentan în șase magazine, Kaufland București – Sisești, București -Tei, Kaufland Buftea, Kaufland Cluj – Mănăștur, Kaufland Timișoara – Elisabetin și București Pantelimon urmând ca, în perioada următoare, proiectul să se extindă în alte locații din întreaga țară, unde va putea fi utilizat prin intermediul aplicației mobile Kaufland, precum și în alte magazine, în care clienții vor putea utiliza scannerele fizice.

Scannerele de mână sunt disponibile deocamdată în magazinele din București Pantelimon și din București Sisești, iar în magazinele Kaufland Cluj – Mănăștur, București – Tei, Buftea și Kaufland Timișoara – Elisabetin, serviciul K-Scan este accesibil prin aplicația Kaufland.

Sistemul K-Scan va funcționa prin scanarea cu telefonul mobil și / sau cu ajutorul scannerului, în funcție de locație.

Te-ar mai putea interesa și
Încă un împrumut al statului. Ministerul Finanțelor a luat 752 de milioane de lei de la bănci
Încă un împrumut al statului. Ministerul Finanțelor a luat 752 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 752 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 35 luni, la un randament......
CNAB începe construcția unei parcări cu 4 etaje și 671 locuri aproape de terminalul plecări al aeroportului Otopeni
CNAB începe construcția unei parcări cu 4 etaje și 671 locuri aproape de terminalul plecări al aeroportului Otopeni
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale capitalei, anunţă că ...
România rămâne campioana inflației în UE şi în aprilie – date Eurostat
România rămâne campioana inflației în UE şi în aprilie – date Eurostat
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a continuat să scadă în aprilie până la 2,4%, de la un nivel de 2,5% ...
Autostrada Unirii A8: CNIR acuză o companie că încearcă o nouă blocare a licitației pentru tronsonul Moțca – Tg Frumos
Autostrada Unirii A8: CNIR acuză o companie că încearcă o nouă blocare a licitației pentru tronsonul Moțca – ...
Compania Kido Consult încearcă o nouă blocare a licitației pentru tronsonul 1 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț - Iași ...