Kaufland România avertizează asupra unor tentative de fraudă în care este folosit numele companiei

Economica.net
03 07. 2017
kaufland_678987654_90415200

‘Potrivit informării primite de la Poliţia Română, aceste persoane pretindeau, în mod mincinos, că ar fi reprezentanţi ai societăţii noastre şi doresc să facă prezentări de produse, cu scopul de a intra în locuinţă şi a sustrage sume de bani sau obiecte de valoare’, se arată într-un comunicat al companiei.

Societatea Kaufland România precizează că nu comercializează produse din uşă în uşă sub nicio formă şi nu efectuează prezentări de produse sau promoţii la domiciliu.

Retailerul avertizează consumatorii să nu permită accesul în locuinţă al persoanelor care pretind a fi reprezentanţi ai societăţii Kaufland România şi contactarea Poliţiei Române în cazul confruntării cu o astfel de situaţie.