Kaufland se apropie de pragul de 150 de hypermarketuri la nivel național. Au deschis o nouă unitate la Timișoara
Kaufland România, numărul doi pe piața comerțului alimentar după cifra de afcaeri din 2020 inaugurează joi, 25 noiembrie, la Timișoara hipermarketul cu numărul 147 al rețelei naționale, investiție prin care creează peste 90 de noi locuri de muncă, potrivit unui comunicat al companiei.
Noul magazin se află pe strada Calea Martirilor 1989 și este al șaselea din oraș. Acesta are o suprafață totală construită de peste 5.500 de metri pătrați, dintre care peste 3.100 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare. Magazinul dispune de un raion de pește proaspăt, vitrină cu servire asistată – cu o lungime de 22 metri, raioane de fructe și legume, brutărie, produse congelate, etc. La exterior, există un punct Grill, cu mâncare gata preparată. În galeria comercială a magazinului, clienții au acces la o zonă extinsă de Food Court, ce include o cofetărie, un restaurant de tip fast-food și unul de sushi. Tot aici, aceștia pot găsi și o farmacie, un plafar, dar și un bancomat și un automat de plăți.
Hipermarketul este dotat cu 9 case de marcat standard și alte 6 case express de tip self-service.
Hipermarketul are disponibile 229 de locuri de parcare, dintre care 10 locuri pentru persoanele cu dizabilități și 7 destinate părinților. În plus, Kaufland încurajează și mijloacele de transport alternativ, oferind două stații de încărcare pentru mașinile electrice și rasteluri pentru biciclete.
Magazin cu infrastructura ecologică
La intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată pentru comportamentul ecologic cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.
În parcare, clienții au la dispoziție stații e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice. Tot în parcare, clienții pot recicla sticle din plastic, de sticlă sau doze din aluminiu, folosind automatul de reciclare tip self-service. Aici pot depune trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.