Kaufland se pregăteşte de o nouă deschidere în Bucureşti, în inima Ferentariului
Retailerul german Kaufland va inaugura până la sfârşitul acestei veri un nou magazin în Capitală, potrivit unui anunţ al companiei. Este vorba despre unitatea din Calea Ferentari numărul 62, în cel mai rău famat cartier din Bucureşti.
Potrivit autorizaţiei de construcţie, lucrările la magazinul din Ferentari au început în septembrie 2015 şi se vor finaliza în 12 luni, pe 23 septembrie 2016.
Singurii concurenţi ai Kaufland din zonă sunt francezii de la Carrefour, care au deschis recent o unitate pe platforma Vulcan, la aceeaşi adresă cu un Kaufland Sebastian, şi Cora, care operează un magazin la ieşirea din oraş, pe Şoseaua Alexandriei. De asemenea, în zonă există magazinul Lidl de pe strada Doina.
Potrivit Planului Urbanistic Zonal aprobat de Primăria Municipiului Bucureşti, magazinul va avea o suprafaţă totală de 13.358 de mp. şi va include parterul plus un etaj, cel mai probabil pentru amenajarea unei parcări subterane.
Terenul pe care se construieşte a aparţinut SC Fapiro, cel mai mare producător de pile, raşpele şi cuţite pentru industria lemnului.
Kaufland operează la ora actuală 108 magazine la nivel naţional, din care 11 în Capitală.