Kazahii de la Rompetrol opresc investiţii de 350 de mil. dolari, până la aprobarea înţelegerii cu Guvernul

Economica.net
25 11. 2013
2222222__42958800

„Nu vom mai face nici o investiţie în România dacă memorandumul nu va fi aplicat, dacă nu există un semnal clar că investiţiile noastre sunt în siguranţă aici” a declarat azi Azamat Zhangulov, senior vice president al grupului Rompetrol, la câteva zile cupă ce Curtea Constituţională a decis că legea de aprobare a memorandumului încheiat de Guvernul cu grupul Rompetrol este neconstutuţională.

De asemenea, compania petrolieră a blocat şi plata celor 200 de milioane de dolari, bani care ar fi urmat să fie plătiţi României pentru răscumpărarea celor 27% din acţiunile rafinăriei Petromidia, prevedere care făcea obiectul memorandumnului. „Avem banii în trezorerie, în putem plăti imediat ce memorandumul intră în vigoare” a declarat Zhangulov.

Oficialul grupului petrolier a ţinut să precizeze că memorandumul este în vigoare, decizia Curţii Constituţionale referindu-se la mai mult la „distribuţia puterii între instituţiile din România” şi „nu are legătură cu înţelegerea noastră cu Guvernul” a declarat Zhagulov. Cele 350 de milioane de dolari înseamnă investiţii în extinderea reţelei de benzinării din România şi construcţia unei centrale electrice noi, de cogenerare, la Midia.

Ce spunea memorandumul

În luna februarie, Guvernul României şi grupul Rompetrol, deţinut de compania petrolieră naţională din Kazahstan, KazMunaiGas, au semnat un memorandum de înţelegere care punea punct mai multor dispute, inclusiv în instanţă, pe tema recuperării datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia către bugetul de stat, care se ridicau la 600 de milioane de dolari

Acordul include un angajament de cumpărare a unui pachet de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare, la un preţ minim garantat de 200 milioane dolari. Statul român îşi va menţine o participaţie nediluabilă de 18% pe o perioadă de trei ani, după care va putea să vândă acţiunile, grupul Rompetrol având drept de preemţiune. Pe lângă plata acţiunilor, Rompetrol va înfiinţa un fond de investiţii de 150 de milioane de dolari, care va ajunge ulterior la 1 miliard de dolari cu o participare a statului roman sub forma unei societăţi pe acţiuni care va investi în proiecte din domeniul energetic din România. Rompetrol va avea 80%, iar statul a primit 20%. Durata investiţională este proiectată până la şapte ani, iar proiectele vor fi selectate de grupul Rompetrol „în baza unor considerente economice solide”, conform politicii în materie de investiţii, mai scria în memorandum. Memorandumul aprobat de Guvern, a fost atacat fără succes în vară la Curtea Constituţională, dar, ulterior, a fost atacată şi legea de aprobare a sa, trimisă de Guvern Parlamentului. Cel care a atacat-o a fost preşedintele Traian Băsescu, iar Curtea i-a dat dreptate acum câteva zile.

Băsescu a declarat că, în esenţă, memorandumul rămâne valid. Vedeţi aici declaraţiile preşedintelui.

Printre proiectele de investiţii ale noului fond sunt extinderea reţelei de staţii Rompetrol în România şi construcţia unei centrale termoelectrice noi, în cogenerare, la Midia. Ambele proiecte înseamnă o investiţie totală de circa 350 de milioane de dolari, şi, potrivit lui Zhangulov, ar urma să genereze 2.000 de noi locuri de muncă, în faza de construcţie.

Când vor începe investiţiile? „Am pregătit toată documentaţia legată de înfiinţarea fondului. Am pregătit deja şi lista cu potenţialele investiţii în România”.

Oficialul kazah a mai spus că, din punctul de vedere al Rompetrol, memorandumul este valid şi nu mai trebuie renegociat nimic. El a mai afirmat că, pentru moment, intrarea în faliment a rafinăriei Petromidia este exclusă, dar că „Rompetrol Rafinare datorează Grupului Rometrol, deţinut 100% de KazMunaiGas peste un miliard de dolari, şi, dacă viitorul nu va fi clar, anumite măsuri vor fi luate”.