Kazahii de la Rompetrol pun un român la conducerea rafinăriei Petromidia

Noul director al Rompetrol Rafinare, compania care administrează rafinăria Petromidia, cea mai mare din țară, este Felix Crudu Teşloveanu, conform unui comunicat al companiei.
Economica.net - mie, 18 dec. 2019, 09:55
Kazahii de la Rompetrol pun un român la conducerea rafinăriei Petromidia

“Rompetrol Rafinare S.A. anunţă numirea, începând cu 1 ianuarie 2020, a domnului Felix Crudu Teşloveanu în functia de Director General al Rompetrol Rafinare S.A., în locul domnului Yedil Utekov care va rămâne membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii şi va prelua funcţia de Director Producţie şi Servicii Industriale”, se arată într-un comunicat al companiei.

„Domnul Crudu-Tesloveanu este absolvent al Facultății de Management Comercial din cadrul Universității “Dimitrie Cantemir” din Constanța. Felix Crudu Teşloveanu a fost directorul Cabinetului Operaţional și principalele sale atribuții au fost coordonarea și monitorizarea implementării proiectelor din cadrul business unit-ului Operațional în conformitate cu strategia Grupului KMG International. Este alături de Grupul KMG International înca din anul 1988, îndeplinind cu succes atribuțiile a diferite roluri – inițial la nivel operațional, detinand pozițiile de Manager de Stație, Coordonator Zonal, Coordonator Regional de Vânzări și până la nivel de management, parcurgând succesiv treptele de Manager Regional de Vânzări, Director de Vânzări, Director de Operațiuni și Director General al Rompetrol Downstream S.R.L. De asemenea a deținut şi pozitia de Manager General al Rompetrol Moldova şi Rominserv Valves IAIFO”, au spus reprezentanţii Rompetrol Rafinare.

Rompetrol Rafinare este cel mai important activ al KazMunayGas International (Grupul Rompetrol).

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...