Kazahii de la Rompetrol renunță la două proiecte petrochimice care urmau să fie implementate la Petromidia

14 01. 2024
petromidia-1050x700

“Se aprobă, cu majoritate, retragerea din Proiectele Selectate a Proiectului privind construirea unei instalații de deparafinare catalitică în interiorul rafinăriei Petromidia, aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor din data de 21 februarie 2020”.

“Se aprobă, cu majoritate, retragerea din Proiectele Selectate a Proiectului privind conversia instalației de HPDE (polietilenă de înaltă densitate – n.red.) în PP (polipropilenă – n.red.) aferentă sectorul petrochimic al Rompetrol Rafinare, aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor din data de 21 februarie 2020”.

Prevederile apar într-o decizie a Adunării Generale a Acționarilor FIEKR, adoptată în ultima parte a lunii noiembrie și publicată recent în Monitorul Oficial.

În momentul de față, în România mai există o singură capacitate petrochimică, cea de pe platforma Petromidia a Rompetrol, grup controlat de compania petrolieră națională din Kazahstan, KazMunayGas. Afacerea merge însă în pierdere. Potrivit datelor pe primele nouă luni ale anului trecut, segmentul de petrochimie a raportat o pierdere netă de 64,5 milioane de dolari, cu 2% mai mari decât cele aferente în primele nouă luni ale anului precedent. Producția de polimeri a scăzut cu 16%, la 78.000 de tone, iar totalul vânzărilor diviziei a scăzut cu 14%, la 91.000 de tone.

“Rezultatele diviziei petrochimice au fost influențate de condițiile de piață nefavorabile (cotații în creștere la materia primă și produsele finite, cererea în scădere, nivelul costurilor logistice) care au determinat o funcționare discontinuă a instalației de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE). Aceasta folosește, ca materie primă, etilenă din import”, arată compania în raportul său pentru primele nouă luni din 2023.

“Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilene și polietilene din România, cu capacitatea de a-și recăpăta poziția competitivă pe piața internă și regională, odată cu stabilizarea pieței de profil”, mai arată compania în raport.

Parte a Memorandumului de înțelegere încheiat în 2014 între KMG International (Grupul Rompetrol) și statul român, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înființat în octombrie 2018, obiectivul principal și strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România. Unicii săi acționari sunt KMG International și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE.

Principalele obiective sunt, până acum,  centrala pe cogenerare de pe platforma Petromidia (operațională cel mai probabil în prima jumătate a acestui an), și dezvoltarea unei rețele de distribuție carburanți, sub umbrela Rompetrol.

Valoarea totală a investițiilor în curs de implementare de către FIEKR se ridica, la finele lui 2022, la 315 milioane de dolari.