Kazahstan caută noi rute pentru petrol şi gaze, în 2023. Un nou port la Marea Neagră, în Georgia
”Ţinând cont de factorii externi şi de provocările geopolitice, compania lucrează la crearea unor noi rute de export pentru petrolul kazah”, a declarat Mirozagaliev acestei agenţii de presă, scrie Agerpres.
KazMunaigAZ, a adăugat el, şi-a planificat pentru anul viitor să extragă circa 23 de milioane de tone de petrol şi 9,6 miliarde de metri cubi de gaz natural. De asemenea, pentru asigurarea unui nivel stabil al extracţiei în următorii zece ani, această societate intenţionează să dea în exploatare în 2023 două proiecte la Marea Caspică (Zhenis şi Abai) şi alte trei proiecte de extracţie terestră (Turgai Paleozoi, Karaton Podsolevoi şi Taisogan).
La rândul ei, Georgia a anunţat că în 2023 va lansa proiectul de construcţie al portului Anaklia, ce ar urma să devină portul la Marea Neagră cu apele cele mai adânci şi o infrastructură cheie pentru tranzitul mărfurilor între Asia şi Europa.
Potrivit guvernului de la Tbilisi, viitorul port din nord-vestul Georgiei va putea primi nave de mare tonaj şi autorităţile georgiene estimează că acesta va fi tranzitat de mărfuri ce vor însuma circa 100 de milioane de tone anual.
”Portul va fi construit cu participaţia statului (georgian), căruia îi vor reveni 51% din acţiuni”, iar celelalte 49% din acţiunile proiectului vor fi adjudecate prin licitaţie internaţională, a precizat premierul georgian Irakli Garibaşvili. Valoarea totală a proiectului va fi de circa 2,5 miliarde de dolari.