Kazahstan: Cetăţenii chemaţi la vot pentru a decide cu privire la construirea primei centrale nucleare din ţară

06 10. 2024
kazmunaigaz_69126300

Secţiile de votare s-au deschis la ora 06:00 locală (01:00 GMT) şi se vor închide la ora 20:00 locală, a anunţat Comisia Electorală, în timp ce rezultatele sunt aşteptate luni dimineaţă, după sondajele publicate la miezul nopţii.

Franţa, prin intermediul gigantului energetic EDF, se află în cursă pentru a construi această centrală, la fel ca Rusia şi China, cele două mari puteri din regiune, precum şi Coreea de Sud.

Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev a declarat că acesta va fi „cel mai mare proiect din istoria Kazahstanului independent”, dacă va fi aprobat de populaţie în urma referendumului.

Pentru a asigura o participare ridicată la referendum, autorităţile au autorizat cetăţenii să voteze chiar dacă nu sunt înscrişi pe listele electorale, în timp ce transportul public în marile oraşe este gratuit duminică.

„Referendumul în sine este o altă dovadă a schimbărilor enorme care au avut loc în Kazahstan în ultimii cinci ani, o nouă manifestare clară a conceptului de stat care ascultă”, a afirmat Tokaev înainte de vot.

Cu toate acestea, planul s-a confruntat cu critici publice din cauza pericolelor sale, a moştenirii sovietice de teste nucleare şi a temerilor că Rusia va fi implicată în proiect.

„Am ajuns la concluzia că decizia de a construi centrala nucleară, şi de a o construi împreună cu Rosatom (compania nucleară rusă), a fost deja luata în (biroul lui Tokaev), iar poporul din Kazahstan este invitat la secţiile de votare în calitate de ‘notari’ pentru a autentifica această decizie cu voturile lor”, a scris bloggerul popular Vadim Boreiko.

Bogat în petrol, metale rare şi producător a aproape jumătate din uraniu la nivel mondial, Kazahstanul speră, cu ajutorul energiei nucleare, să acopere deficitul cronic de energie electrică, în special în sudul ţării unde trăiesc jumătate din cei aproximativ 20 de milioane de cetăţeni ai săi.

Problema centralelor nucleare este sensibilă în Kazahstan după cele aproximativ 450 de teste nucleare sovietice efectuate între 1949 şi 1989, care au expus 1,5 milioane de persoane la radiaţii.

Centrala urmează să fie construită în apropierea satului semi-abandonat Ulken (sud), pe malul lacului Balkhash, al doilea ca mărime din Asia Centrală.