Kazahstanul îşi suspendă importurile de benzină şi motorină din Rusia

Economica.net
06 03. 2015
astana_kazahstan_24054700

‘Va fi interzis între 5 martie şi 20 aprilie’ să se importe în Kazahstan benzină şi motorină provenind din Rusia, a indicat Ministerul kazah al Energiei într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Kazahstanul se declarase deja foarte preocupat încă de la începutul anului de afluxul benzinei ruseşti, devenită net mai ieftină din cauza devalorizării rublei, care şi-a pierdut cam jumătate din valoare în faţa dolarului anul trecut, afectată de sancţiunile occidentale şi de căderea cursului petrolului, scrie Agerpres.

Ministerul Energiei declarase că se teme ca această situaţie să nu ducă la închiderea rafinăriilor de petrol din Kazahstan, ţară bogată în hidrocarburi, care îşi asigură două treimi din consumul energetic din surse proprii.

Devalorizarea rublei şi căderea cursului petrolului brut au dus la devalorizarea monedelor mai multor republici ex-sovietice. Astfel, Azerbaidjanul, altă ţară bogată în hidrocarburi, şi-a devalorizat moneda cu 34% în raport cu dolarul la sfârşitul lunii februarie.

Kazahstanul îşi devalorizase moneda naţională cu aproximativ 20 % faţă de dolar în urmă cu un an, dar preşedintele kazah Nursultan Nazarbaiev a dat asigurări recent că ea nu va suferi o nouă devalorizare.