Kazahstanul lansează un hub financiar sponsorizat de China

Economica.net
09 07. 2018
20472351_1791761404197921_1886726783_o_31930800

Centrul Financiar Internațional Astana (AIFC), o zonă economică specială „de mijloc”, speră să atragă jucători, de la fonduri de stat chineze la bănci private elvețiene, oferind beneficii fiscale, intrare ușoară pe piaţă și proceduri judiciare comune.

Această mișcare face parte din ambiția Kazahstanului de a deveni un intermediar în stil luxemburghez între națiunile mari și o poartă de investiții străine în Asia Centrală.

Președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbayev a participat la ceremonia de deschidere a AIFC în data de 5 iulie 2018.

Cu toate acestea, ar putea dura câteva luni înainte să înceapă tranzacțiile valorice în Astana, iar când vor începe, fondul de lichidități minuscule al națiunilor bogate în țiței va fi împărțit între două burse de valori.

Modelat după Centrul Financiar Internațional din Dubai (DIFC), AIFC dorește să găzduiască tot felul de actori de pe piață: birouri de familie, bănci private, brokeri, administratori de active, instituții financiare islamice și companii fintech.

Spre deosebire de DIFC, AIFC nu va impune condiția ca membrii săi să fie prezenți fizic în capitala Kazahstanului, unde temperaturile variază de la -40 la + 40 grade Celsius.

De asemenea, va percepe taxe mult mai mici decât cele stabilite de către alte centre și va oferi pauze fiscale de 50 de ani.

La fel ca DIFC, centrul de la Astana presupune propriul centru de arbitri, invitând judecători britanici.

De fapt, centrul speră că serviciile sale de soluționare a litigiilor vor fi utilizate chiar și de companii externe, cum ar fi întreprinderile kazahe, care se plâng adesea de lipsa de independență și integritate a curților obișnuite.

O ambiție și mai mare este de a servi drept centru de arbitraj pentru contractele încheiate între companiile chineze și ruse, spun angajații AIFC. Unii investitori străini au întrebat despre posibilitatea de a utiliza AIFC ca o platformă pentru a investi în Uzbekistan.

Susținere din partea Chinei

Kazahstanul se compară adesea cu o cataramă în cadrul proiectului „Belt and Road” din Beijing – schema de reper a președintelui chinez Xi Jinping este de a construi infrastructura necesară pentru a conecta China cu restul Asiei și mai departe, scrie Reuters.

China și-a demonstrat deja sprijinul pentru AIFC atât la Bursa de Valori din Shanghai, cât și in cadrul fondului de stat „Fondul Calea Mătăsii”, devenind, alături de Nasdaq, acționar ai Burselor Internaționale din Astana (AIX) ale AIFC.

„Bursa de Valori din Shanghai deține 25% participațiuni și contribuie cu personal și resurse, dar, mai important, oferă un portal de comunicare cu fondurile și brokerii chinezi”, a declarat pentru Reuters Timothy Bennett, director executiv al AIX, care a condus anterior bursa NZX, Noua Zelandă.

Procesul de tranzacționare în cadrul noii burse va începe, cel mai probabil, în septembrie sau octombrie, cu includerea unei dintre cele trei companii de stat – Kazakhtelecom, producătorul de uraniu Kazatomprom sau transportatorul Air Astana – ca parte a campaniei de privatizare, inițiată de guvern.

Bennett a declarat că AIX va căuta să atragă investitori activi și nu va alerga după ratingurile furnizorilor de indicatori, cum ar fi MSCI, care, în mare, generează fluxuri pasive de fonduri.

Lichiditate mică

Până în prezent, Kazahstanul nu are multe de spus în privința dezvoltării pieței bursiere. Tranzacțiile cu hârtii de valoare pe bursele din Kazahstan cu sediul in Almaty au fost de numai 11 milioane de dolari pe zi in acest an. Majoritatea companiilor mari din Kazahstan și-au orientat activitatea spre străinătate, după ce au fost delistate la bursă.

O tentativă anterioară de a crea un centru financiar regional în Almaty, cel mai mare oraș din Kazahstan, a eșuat, și unele dintre cele mai mari bănci kazahe au avut nevoie de ajutor pentru a putea fi salvate după căderea pieței imobiliare, cauzate de criza globală din 2008.

AIX speră să rezolve parțial problema lichidității prin colaborarea cu Euroclear, cea mai mare casă de asigurări a hârtiilor de valoare din Europa. Pentru străinii care doresc să cumpere hârtii de valoare kazahe nu va mai fi nevoie să deschidă conturi locale.

Totuși, două burse de valori dintr-o țară de 18 milioane sunt „prea multe”, a declarat un executiv occidental in cadrul evenimentului de lansare care a avut loc în ajunul celei de-a 78-a aniversări a președintelui Nursultan Nazarbayev, care e în fruntea Republicii Kazahstan din 1989.

Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunaiGas, este acţionarul majoritar al grupului Rompetrol